Eu, ultimul barbar de pe planetă
îmi caut adăpost luxuriant
căci simt în trupul
învățat să lupte
ceva mângâietor și moale
ce mă înclină spre păcat.

Mă doare, aspru, fiecare dimineață
când simțurile-mi cer război,
știu să mă apăr de răniri
și sânge
numai pe mine nu pot să mă-ndur.

Îmi voi clădi o insulă,
cu soare,
să o recuceresc în felul meu,
sălbatic și luptând în disperare,
mai mult cu mine
și cu dumnezeu.

Simt vântul și stihiile
cum mă trădează,
nu mai răspund
la semnul care-l port,
mă lasă singur și cu mintea trează
îngenunchiat de forța ce o port.

Sunt seminția soarelui răsare,
nu știu să plâng și nici nu pot să-nvăț,
mă poate-nfrânge
o putere mult mai mare
sau poate zâmbetul amăgitor.

Sunt ultimul,
nu știu să-mi aflu casă,
lăsați-mă un timp printre minuni
și-mi voi clădi o insulă frumoasă,
unde puteți veni în fiecare luni.

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor