UMBRA–DRACON

[BASIL DECART]

Căutăm raţiunea motivului geometric

care trasează drum adevărat

propriilor noastre fantezii,

sub strălucirea clipei tocmite în palmă,

chiar dacă uneori dezamăgirile sunt false

numai şi numai, pentru că le descoperim.

 

În orice moment, utopiile pot hotărî

schelete viselor confuze,

ori dezmierdări prescrise-n manuscrise

ca şi preludiu pentru tăcerea până la ţărm.

 

Ne ambarcăm pe corăbii nemaipomenite

ca să vedem ce alţii au văzut demult

iar pentru-ntreaga spaimă,

am scos din cală marfa şi-n locul ei,

drept lest, am arimat fantome, –

toţi mateloţii din străfundul mării

nedizolvaţi în pulbere de-argint.

 

Voi nici măcar nu aveţi idee câte pricini,

ce sentimente şi ce himere ne vând.

Habar n-aveţi de marinărie!

Nu ştiţi cum pun la cale grozăvii;

cum vine câte unul în cartul dimineţii

şi se aşează culcat, imatur şi nostalgic

peste sextant şi hărţi.

 

Ne obligă să-i privim faţa ovală

cu reflexe de caolin, surâsul vag,

pieptul ce se deschide brusc,

precum o cutie de cafea vidată,

dezgolind o inimă

cu un caroiaj tatuat ciudat

şi care bate precum o idee sălbatică

într-o mare a sudului…

 

Cum să-l dai afară, când afară

umblă normalul?!

„Luaţi-l! – am vrut să-l arestez, –

cine se crede? Noe, Columb, Magelan?”

 

„Taci, căpitane, că te aude!

Unde ar putea să închidă o pleoapă?

Îşi caută răul de mare ca pe un drog

şi apoi, plutim pe un tezaur lichid,

avem drum lung de parcurs

spre Salamina, Lepanto,

Trafalgar şi înapoi”.

 

Lestul zâmbeşte, vânăt şi desigilat,

ne trebuie perle pentru a-l scoate

de pe comandă iar de pe buzele lui, –

închise de vorba că sunt, –

se scurge prozaica sare amară,

şoapta că într-o neţărmurită întunecare

se află ceva ce n-am apucat să iubesc

şi că o mare nenorocire poate provoca

picătura căzută pe puntea încinsă.

 

Îi dăm, în consemn, ultimul cart

numindu-l: „Corsar-împărat,

corăbier fără textură”…

Acum nu mai surâde.

Şi, deodată, ne-am dat seama

că el nu ştie să înoate.

 

„Habar n-aveţi de marinărie!”