Despre cel care scrie.

...a fost Homo faber cel care face, apoi un Homo sapiens un om care gândeşte. A mai apărut pe ici-colea câte un om care creează: care a îmbinat făcutul cu gânditul, l-a trecut prin filtrul esteticului şi ... Artă. În jurul meu, însă s-au produs nişte mutaţii, asemeni unui virus scăpat de sub control din tulpina primară Homo au rezultat forme deviante de tip H politicus, H vipus, H idiotus, H şmecheratus, H ţeparus şi toate aceste forme deviante dominante existând, parazitând o masă mare de forme recesive numite Homo victimus. În această societate cel care scrie nu poate fi decât tolerat. Şi este tolerat doar dacă scrie despre lucruri permise: roz, fluturaşi, inimioare,caramele, feromoni. Sau dimpotrivă despre maţe folosite pe post de şarpe la desfundarea WC personal sau naţional, drama limbricilor decimaţi de Zentel, epopeea unui păduche aciuat în zona păroasă a unui manelist ( care deşii seamănă cu un cap am dubii serioase că şi este).

Cel care scrie o face pentru că suferă de o formă gravă de conştiinţă acută. Cu ochii lar deschişi priveşte în jurul su şi în sine şi nu-şi găseşte locul acolo. Şi nu poate să-şi aline durerea decând scriind. Nu o face pentru glorie sau bani, o face ca să supravieţuiască. Dintr-un ciudat orgoliu-sfidare îi dă drumul în lume. E ca şi cum ar ieşii în curul gol pe stradă, dar nu-i pasă. Evident că îi pasă de zeci de ori mai puţin de laudele sau criticile aduse scrierilor lui.

Cineva, umbre fără nume şi identitate se joacă cu lumea asta amărâtă, cu vieţiile noastre cu emoţiile noastre. Ne-au transformat fără să băgăm de seamă în complicate mecanisme de produs bani. Suntem atât de fantastici ca fiinţe umane, de un potenţial imposibil de imaginat şi totuşi suntem reduşi la simple mecanisme de produs bani.asta e scopul nostru şi nu putem evada din sistemul care ne ţine captivi şi pe care îl creem şi recreem iar şi iar în virtutea unei să-i zicem sugestii subliminale şi telepatice. Mare merit al celui ce scrie, şi nu doar iroseşte hârtia, este faptul că ne oferă chei de evadare din Matrix

 

Amprimit de la un aMic o icoană; sfinţită. Probabil preacucernicul călugăr artist a sfinţit respectiva cioplitură-pictură cu ajutorul propriului său duf sfânt prin tehnica masturbării astfel că a economisit şi lacul necesar pentru a-i conferii strălucire divină. Dar în respectiva icoană apare Sf fecioară cu sfântul mic mucos în braţe. Treaba e că mucosul e dolofan şi cam negru, şi aici sunt în dilemă: oare să fie din cauză că a luat asupra lui toate păcatele oamenilor, a tuturor oamenilor, din toate timpurile ( nu ştiu dacă şi a fiinţelor de pe alte planete locuite) sau e negru din cauza jegului sacru că după cum se ştie în Judeea de acum 2000 de ani nu prea erau duşuri pe toate drumurile. Şi mai apare o mare perversiune în sf icoană: micul mucos e ţinut în braţe de maica sa, dar cum încă văd bine, maica sa nu prea pare fecioară, ci ficior. Aşa că şi homosexualitate şi pedofilie e deja mult prea mult şi cu respectul cuvenit aMicului o să pun icoana la locul ei şi o să o purific cu un sfânt foc. Cine ştie poate nu va arde şi mă voi alege cu o icoană făcătoare de minuni.

 

 



Vizualizări: 69

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de mihai condur pe Noiembrie 10, 2011 la 9:32am
ce mai faci tembelule.ti-am citit dejectiile idiotule care hulesti pe Dumnezeu si pe Maica Domnului.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor