Un nou capitol

[Ioan Grigoraș]

- Vezi, uneori, așa mă prinde-un dor

De mine și de tine ca de-o gară

În care știu c-odat' o să cobor

Și o să fie veșnic primăvară.

 

Dar deocamdată-i iarnă și mă tem

Că-n gara noastră nimeni nu coboară

De parc-ar fi legată c-un blestem

De-un mag șiret. Pecetluiți cu ceară

 

Stăm unul lângă altul și mințim

Că nu ne dor atingerile-acestea...

Mi-e dor de noi cei dornici să trăim

De la final spre început povestea.

 

- La fel și eu, stau seara în pridvor

Și mă gândesc că urc în Carul Mare,

Iar bidivii focoși mă poartă-n zbor

Spre un tărâm unde m-așteapt-o floare,

 

Dar când un fulg mă pișcă de obraz

Și gerul mă coboară dintre stele

Punând în calea viselor zăgaz,

Mă-ntreb: Unde-i iubirea vieții mele

 

De scriem câte-o strofă, rând pe rând,

Când am putea capitole-mpreună

Să le trăim pe-aceeași bancă stând

Și să murim ținându-ne de mână?

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

 

*poezia cu numărul 1500 semnată Liliana Trif & Ioan Grigoraș