Ziceam că până la urmă o să vină femeia sufletului meu dintr-o ţară exotică, cu multe păsări şi seminţe, să păşească în visele mele cu lacrimi de lumină.
Rădăcinile tuturor copacilor şi plantelor din ţinutul meu se uscau, nu mai duceau nicăieri, nici în jos, nici în sus, seva se prelingea ca picăturile de rouă pe jăratecul răsăritului tău. Oamenilor pe care îi cunoşteai cu gândul sau cu fapta şi celor necunoscuţi le scoteai câte un ochi sau vreun dinte, le tăiai o ureche sau vârful nasului întors în jos, să se uite în gura căscată de mirare, îi adunai apoi într-o ceată să-i prigoneşti până să le desfigurezi şi mai mult feţele, până ce oasele lor se topeau şi se îndoiau sub dogoarea fiinţei tale pârjolitoare. Îi sileai să dispară din ţinutul meu, unii rămâneau pe căi ascunse, dar îţi continuai prigonirea.
A doua oară când ai pătruns în ţinutul meu, ai intrat cu nori de ploaie, cu tunete şi fulgere; diluviul acoperea cele mai mari înălţimi, retrăgându-se, estompa contururile ovale din umbra ta, născându-se alt ţinut care nu mai era al meu, dar în care puteam hălădui în voie. Ai adunat în tine lumini de ape, seve în râuri, să ai în nopţile de trecere prin alte porţi de lut şi început, un sânge exotic, pur, şi un pumn de seminţe pentru relieful care s-a născut odată cu tine, odată cu mine.
Creştea o nouă vegetaţie, luxuriantă, animale robuste şi sănătoase, păsări cât să-mi umbrească cerul. Totul era nou şi confuz de abundent.
După ce ziceai: minunea să fie extaz şi împlinire, deschideai ochii în jocul crud al apelor de cer şi începeai să te joci cu inele de laur verde prin vârstele reîncarnate în mine. Spuneai despre tine că eşti o femeie cu fructe pârguite în dorul de izvor şi profeţie către prunci, că destine urcă în tine ca un fâlfâit matinal de aripi la gura fântânilor.
O pasăre se înălţa din palmele tale calde şi umede şi luneca în zbor peste ţinutul renăscând de viaţă, cu graţie şoptită în deplina linişte de împlinire şi azur.
În a şaptea zi o dorinţă se zămislea în mintea mea şi o lăsam să ţâşnească în albastru, când încă nu era pasăre, când încă nu era ou.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Septembrie 23, 2010 la 1:24pm
Dorinţa d-voastră a zămislit un minunat poem de dragoste... Asemenea marilor scriitori, sunteţi un adevărat vrăjitor al cuvintelor.
Comentariu publicat de Dionisie Buburuz pe Septembrie 11, 2010 la 10:43am
Metamorfoza gândului din socialism spre libertate. Nu întotdeauna cineva fne îndeplineşte ceea ce ne dorim, trebuie să o facem cu mâina şi gândul nostru.... Eliberarea va veni mai repede...

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor