Undeva-ntr-un colţ de lume

Dunărea veşnic albastră

şi-a clădit drumeag în spume

şi tot curge în aval.

 

Tremurandu-şi frunza rară

pân-ce soarele adoarme

îşi trag seva seculară

plopii sădiţi de străbuni.

 

Şi-a găsit cândva un suflet

sub marama nopţii calde

în trup zămislit din scâncet

loc să-şi caute de mas.

 

De-atunci hoinăre prin lume

şlefuind tăiş de săbii

printre doruri şi cutume

purtându-şi umbra de lut .

 

Şi tot calcă roua ierbii

acul viespei nu-l mai doare

spre lacul ce-adapă cerbii

paşi aiurea numărând.

 

Până când, cândva, va trece

ultima sa adiere

trei slove şi-o piatră rece

de un suflet amintind.

 

04-05-2014

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor