Magda caută balconul de la care femeia scuturase covorul însă nicio clădire nu mai seamănă cu aceea. Unde-s cârligele de pe acoperișuri se întreabă, căci acestea dispăruseră la fel ca și mirosul.

Discuţia îi stăruie în minte tot drumul. La intrare în apartament îşi aruncă pantofii, poşeta, hainele şi din obişnuinţă se duce glonţ la birou. Concretul era acum, în camera dezolantă, în haosul care îi rămăsese în urma plecării lui Darius. Era ca o perdea a morţii de idei pe care când o trage nu face decât să se târâie în concret, ca un fel de melc spiritual plecat în cursă. Pe masă e romanul lui Darius, deschis la pagina 77 și subliniat, însă Darius nu mâzgâlea niciodată cărţile. Magda înlemnește lângă birou privind pagina. Deodată uşa de la balcon se deschide şi se izbește zgomotos de perete. Magda țipă scurt şi sare doi paşi în spate. Mecanic, dinţat, iraţional i se taie genunchii în timp ce pășește spre ea ca s-o închidă privind suspendat, fără țintă, și înghițind goluri de aer, căci uşa balconului era mereu încuiată. Privește în jur încercând să se calmeze, să găsească o explicație. Bucătăria, baia, holul, biblioteca, pantofii, tăcerea. Niciun alt geam nu e deschis. Aude cum paginile romanului încep să se întoarcă în întuneric și paralizează. Ar țipa dar nu poate, stă încremenită timp de o secundă, una extrem de lungă în care-și aude respirația, inima bătându-i scurt, gângîniile târându-se pe sub podea apoi fuge la birou să vadă unde s-a deschis. Pagina 23, un pasaj subliniat cândva de ea. Poate că-l subliniase și pe celălalt și nu-și amintea. Asta era explicația își spune și inspiră profund încercând să râdă.

„Late
a sad medieval peace
laid between us
like an endless sleep”

Citește cu teamă și respirația i se oprește. Face ochii mari pentru o secundă apoi îi închide strângând din buze căci în sfârșit înțelege. Darius murise.

Se prăbușește lângă birou privind în gol, apoi fața i se crispează într-un geamăt lung, sfâșietor, îşi caută pachetul de ţigări deşi ştie că-l aruncase, le aruncase pe toate, dar continuă să-l caute. Ușa se izbește din nou de perete, dar nu mai fuge s-o închidă, nu mai vrea să s-audă nimic, se simte vinovată, se simte mică, computerul pornește singur și știe că e el. Îl simte.

„Iubito.”
Lacrimi i se rostogolesc încet pe obraji. În continuare pâlpâie:
„Mă mai iubeşti? : )”
O încearcă un râs isteric, psihopat zâmbeşti? în condiţiile astea tu zâmbeşti? Smulge tastatura de pe birou:
„Da! Te iubesc, iartă-mă. Te rog. Iartă-mă…”
Din bibliotecă zboară o carte lovind-o.
- Ce faci?!
„Jură c-ai să mă iubeşti etern!”
Scaunul de la birou porneşte către ea şi îi izbeşte tastatura de perete.
- Da, da, jur!! Nu ţi-e clar? Termină! țipă speriată.
Paginile romanului se rotesc din nou, le aude, romanul îi e aruncat în braţe, pagina 32, cuvintele se luminează aleator: să nu crezi nimic, să nu crezi nimic, să nu crezi nimic. Magda se sperie, se îndepărtează lipindu-se cu spatele de bibliotecă privind cartea îngrozită.
- Ce? Ce vrei de la mine!?

O bătaie ritmică, lentă, se aude în uşă. Magda nu se mişcă. În mintea ei nu mai e loc de nimic. De ce o atacă, o consideră vinovată? Ce era să creadă, ce-a fost cu biletele alea? Îl omorâse actriţa? De ce erau biletele mereu de la acelaşi spectacol? De ce-a murit? Cum a murit… Bătaia se repetă. Magda ia romanul de pe jos și se îndreaptă maşinal către ușă. E vortex de vină, e tristeţe densă și e întuneric. Paginile romanului se deschid din nou și în mâinile ei cuvintele se amestecă „îmi pare rău”. Pentru ce?! Pune mâna pe zăvorul uşii, dar înainte să deschidă priveşte prin vizor. Ladiov?
N-apucă să mai gândească, uşa se izbeşte de perete iar în prag rămâne el.
- Cum dracu`!
- Haha, râde cristalin. Exact, Magdalena!
Paginile îi freamătă în mâini.
- Oh, nu te mai deranja. Încearcă să te-avertizeze. Mă tem că-i prea târziu, draga mea.
Magda incapabilă să scoată un cuvânt se lipeşte de perete, în timp ce Ladiov păşeşte cu aceeaşi desăvârşită graţie în apartament lovind ritmic cu bastonul parchetul, se învârte puţin cercetându-l.
- Ce vrei? țipă gâtuit.
- Ah, ajungem şi-acolo, spune relaxat închizând ușa balconului.
- Vreau să-l văd! Ştiu c-o poți face!
- Pe cine? întrebă inocent.
- Pe Darius!
Contemplează:
- Te costă… Orice costă.
- Ce?
- Nu cred c-ai vrea să ştii, oricum, ţi s-au încheiat plăţile. Cu tine-am cam încheiat tranzacţia.
- Ce tranzacţie?!
- Ah, oamenii ăştia… Niciun fel de contact cu spiritualitatea, spune dezamăgit, cu… şi ridică bastonul către computer.
- Nu! NU!!!
- Oh, ba da. A încercat să te-avertizeze, ţi-a deschis pagini, te-a lovit cu cărți, acum e târziu. Tu vei muri în curând. La naştere mai exact. El ştie. Şi da, a fugit de sarcină, îi spune calm, aşteptând încântat agonia care se instalează pe chipul Magdei. S-o scurtăm, ai jurat, da? Bun! Copilul-i al meu.
- Cum?! N-ai drept asupra lui!
- Ai spus în cafenea că faci orice ca să trăiești, ai jurat că mă iubești, voila, întinde bastonul spre mesajul care încă pâlpâie pe monitor. Îmi pare rău dar ai ales, mă rog, nu-mi pare rău, dar totuşi m-a surprins c-ai refuzat lumea, banii… Voi, oamenii, să vă păstraţi viaţa… se schimonoseşte, viaţa asta, de parcă trupul ăsta ar însemna ceva.
- Chiar și-așa, nenorocitule, nu poţi avea copilul.
- Credeam c-am lămurit treaba asta. În plus, e candidatul perfect.
- Perfect?!
- Da! Vezi tu, voi doi eraţi prototipul păcătosului. Aşa cum cândva El, Celălalt, cu care-s în scandal şi-acum… Ce să-i faci, a găsit-o pe Maria, cea curată, neprihănită… Acum, fie vorba între noi, chiar neprihănită nu era. În Biblie au mai scris şi fantasmagorii. Era candidata perfectă pentru Iisus. Însă voi, ah, între concubinaj, droguri, nepăsare, minciună şi sinucidere…
- Darius s-a sinucis?
- Da, din cauza ta mai exact, cum ziceam, voi oamenii nu învăţaţi, dar până la urmă e un proces normal, voi o daţi în bară la infinit, noi ne luptăm cu El şi-ai Lui… Dar hai că ne lungim.
- Nu! Doamne…
- Cam târziu să mai vorbești de Dumnezei, nu crezi?
E relaxat. Se simte bine. Ea întinde mâna către birou şi ia primul lucru la îndemână. Ia o foarfecă și se înjunghie fără ezitare în abdomen.
- Uite! țipă, băgând repetat foarfeca, de-aici n-ai să iei pe nimeni! Nici pe el dar nici pe mine!
Ladiov pufnește amuzat.
- Ce efort zadarnic. Totuşi, de-admirat…
Sângele-i coboară de-a lungul rochiei. Își acoperă rana cu un ultim instinct apoi se prăbuşeşte la marginea biroului.
- E alegerea mea, nenorocitule, se-ntinde la picioarele lui într-o baltă de sânge. A mea…

Paginile foşnesc în întuneric dar e prea târziu, de-acum e inconștientă. Darius se-adună ca o boare deasupra ei, rescrie cuvintele literă cu literă. ”Te-a minţit. N-a fost din cauza ta, a fost actriţa, a fost actriţa, a fost actriţa…” Ladiov izbucnește triumfător:
- Sigur c-am minţit! Aşa cum am minţit c-ar fi fost a mea! Ea, ori copilul! Târgul era nul. Credea că-ți jură iubire ţie, Darius, dar n-am minţit când am spus c-o să moară în curând, nu?
Adoptă o grimasă de lord englez, îşi netezeşte atent vesta, se priveşte din profil, apoi bate scurt cu bastonul în podea. Îl salută pe Darius înclinându-se şi ridicând jobenul:
- O eternitate plăcută! Nu te-ngrijora, voi câştiga şi sufletul lui, al copilului. E doar o chestiune de timp, iar cum am propria-mi eternitate, ah. Oricum mă plictiseam. Am contracarat de fapt un potenţial Mesia, înțelegi? Ăsta e adevărul. Sau nu? Nu ştiu, poţi avea încredere?
Dintr-un buzunar al vestei scoate un ceas gravat auriu.
- Da, mi-a plăcut secolului 20, închide ceasul zgomotos. Ce unealtă inutilă totuşi. Au revoir, mon cher! Sunt aşteptat.

Magda se ridică deasupra corpului ei și, după ce trece peste şocul propriei inexistenţe, îl vede pe Darius. Își zâmbesc. Cuvintele nu-și mai au rostul. Darius dispare iar Magda îl urmează în apartamentul vecin, unde nea George picotește în faţa televizorului cu Jurnalul Naţional pe burtă, tresărind uşor. Magda îl plezneşte cu ziarul peste cap într-un mod care nu şi l-a putut explica decât că el o ajutase. El, care acum stătea lângă nea George în toată splendoarea lui, Mihail. Atinge ziarul cu un deget și-apoi pleacă. Nea George se trezește speriat, cu presimţirea că trebuie să fugă neapărat pe casa scării, nici nu face pipi înainte deşi prostata îl chinuie grozav. Acolo, în uşa deschisă a apartamentului, vede balta de sânge iar în continuarea ei umbra neagră a Madgei. Fuge disperat în bucătărie împiedicându-se în propria respiraţie, în durerea care-i strânge pieptul și cheamă salvarea, apoi se refugiază în toaletă unde îngrozit îşi examinează sângele de pe papuci ceea ce îl împiedică să stoarcă un strop. Stă chinuit în baie până când aude în depărtare sirena ambulanţei.

SMURD-ul a ajuns rapid sau aşa şi-au explicat medicii ce s-a întâmplat. Magda a reuşit să-şi rateze aorta abdominală şi uterul ceea ce probabil salvase copilul. Dar socoteau că era o explicare puțin plauzibilă. Era o minune de care vorbeau în șoaptă. Prin geamul incubatorului Magda şi Darius îşi privesc fiul, un amestec de albastru şi lumină. Un trup de dimensiuni infime raportat la miza vieţii lui. Un nou Mesia. Sau nu? Poate doar un simplu om. Poate așa se duce bătălia între bine și rău pentru fiecare suflet. De acolo, de dincolo, ei însă vedeau lumina. Fratele lui Darius semnează actele de adopţie lipsit de orice speranţă și împreună cu soţia oftează pe coridoarele lungi. Deasupra copilului e un cerc de lumină. E Mihail.

Magda și Darius mai aveau patruzeci de zile până la judecată. Suficient să se bucure, să râdă, să-și dea seama unde au greșit, să bântuie, să se iubească aşa cum au ratat o viaţă s-o facă. Diavolul minţise, altfel Mihail n-ar fi fost aici. Şi-apoi, cum altfel să se nască un Mesia decât printr-un sacrificiu suficient de mare încât să şteargă toate păcatele anterioare. Sau poate doar un om simplu, o coală albă, un suflet nou. Aveau să afle mai târziu. Un uruit greu, subteran, anunţa că bătălia nu e încheiată. Diavolul se întoarce mereu, dar aceea e o altă poveste.

• L`Abbaye = (fr.) Mănăstirea

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Roxana Sonea pe Aprilie 27, 2010 la 4:51pm
ok, daca ti-a placut nu mai zic nimic :)
Comentariu publicat de Roxana Sonea pe Aprilie 27, 2010 la 3:17pm
ah, nu stiu, Mircea daca-i tocmai asa, m-am cam legat de religie, nu prea se face. :)) Ma asteptam si la ceva palme :)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor