1.

La secția nr. 5 se clătesc toate țevile înainte de baia de zinc
apoi ca într-un fel de urban movie maistrul supraveghează tot procesul
uleiurile miros a urină, hala miroase a pește și - cu toate astea nimeni nu vine beat pentru că
în instițutia socialistă se pedepsesc asemenea abateri

cum ar fi

Intrarea prin efracție

Sustragerea țevilor

Absența de la fabrică

întârzierea la schimb

avariile

mersul la biserică

fericirea poate fi un păcat capitalist

*


Muncitorii par niște zei și
asta e tot ce cunosc. Așa am învățat că muncitorii mănâncă /
că muncitorii beau, că muncitorii sunt ca o haită de căini

muncitorii fac dragoste și nu se toarnă unul pe altul
iar rudele muncitorilor sunt tot muncitori
le e e frică de lider
își iubesc liderul

așteaptă liderul să le spună ce să facă

dar, de fapt

2.
urban shot

când ne-am mutat la bloc împreună
aveam deja vene
erau ca niște țevi prin care curgeau genele tatălui meu iar viața era baia de zinc
în care urma să mă scald
cu mâinile lor, cu sufletul lor, cu alcoolul lor, cu umorul , cu urina lor uleioasă

își vânduseră de mult sufletul
în schimbul unei vieți fericite

așa cum fac ceilalți toți / mai târziu am aflat că

muncitorii nu plâng

ca într-un fel de urban story
după ce fabrica s-a închis
n-am mai auzit cuvântul avarie


nu s-a mai auzit cuvântul avarie


doar zdrăngănitul țevilor și patima țevilor

3.

în fond, moartea ca și rugina nu poate fi împiedicată de
nimic concret

cum ar fi

Dragostea

O inimă sănătoasă

Uleiurile

O rugăciune frumoasă

4.

sunt boli de sânge
este motorina care curge prin pompele

utilajelor
explozia fabricilor, moartea care de fapt e un tovarăș drag

cum zicea tatăl meu


lăsați să curgă energia, lăsați să curgă durerea ei

și în continuare lucrul începe la 6

dimineața
când cerurile par făcute din milioane de aripi ale
păsărilor negre una lângă alta
una peste alta

/când nu ți-a mai rămas nimic din vechile tevi

nu crede în mirosul de slănină prăjită

nu crede în veșnicia ei/

Vizualizări: 117

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Daniela Diaconu pe Aprilie 27, 2013 la 6:02pm

multumesc frumos tuturor pentru comentarii. 

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Aprilie 26, 2013 la 9:31am

Frumos poem, bine spus. Erodează „țevile” unui timp, nu lasă rugina să-și facă treaba... se ține minte.

Comentariu publicat de Adina Daniela Dumitrescu pe Aprilie 24, 2013 la 10:26pm

 Ai o peniţă şi de la mine, este pe post de ic, iar icurile pot îngreuna rostogolirea, uneori chiar schimba traiectoria roţii. Privesc cu încredere peniţele tinerilor!

Comentariu publicat de Toader T Ungureanu pe Aprilie 24, 2013 la 2:34pm

Ce e asta, Daniela? Cred că erai tare nervoasă când ai scris!!!

Comentariu publicat de Daniela Diaconu pe Ianuarie 18, 2013 la 1:18pm

multumesc, dorina.

Comentariu publicat de Dorias Serbanescu pe Ianuarie 18, 2013 la 3:31am

Felicitari!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor