"(02.o9. 2011 -Fragmente din Jurnal:

ora 20:



  Nici nu stiu de cand dragostea de neam a devenit un lucru desuet. Stiu doar ca românii s-au obisnuit sa se simta inferiori fata de alte popoare si nu  inteleg de ce. Am colindat  si eu prin lume şi am văzut ceva: comparativ cu altii, suntem un popor  deosebit ,avem din naştere un bunsimţ înăscut, suntem sensibili si plin de omenie, curaţi  fizic si sufleteste, incomparabil mai bine educaţi decat altii (inclusiv decât mult laudatele numeroase popoare germanice), cu o cultura iesita din comun, chiar dacă nu suntem prea ordonaţi, vorbitori de limbi straine, oameni care simt in sufletul lor muzica si arta, un popor cu adevărat elevat spiritual. Nu inteleg de ce ne desconsideram şi, parca acum, mai mult ca niciodată. Suntem un popor mic, dar deosebit. Nu cred ca a fost român care sa fi stat printre stăini şi sa nu fi simtit dorul de ţară. Vrem să stăm printre români si ne-ntoarcem mereu in tară, acasă. Sutem foarte putini, noi românii, compatativ cu alte popoare, dar avem ceva aparte. Simtim cu totii asta şi nu stiu e ce nu suntem mandri de noi, în loc sa ne rusinam. Cine a citit un pic de istorie ar trebui sa stie ca suntem printre cele mai vechi neamuri din lume, ca unitate şi cultură.  

   Nu stiu de ce alte popoarele au voie sa tina la ele, ca neam şi noi nu. Cine a decis ca românul nu are voie sa fie patriot si de ce?


(02.o9. 2011 -Fragmente din Jurnal:

ora 22:

Stau aici pe terasa si ma gandesc: mi-e dor de ţară, mi-e dor de mama. Dacă aş spune cuiva că mi se rupe sufletul nu cred că m-ar înţelege. Cui ii pasa ce gandim noi? Citesc de vreo doua zile Istoria Romaniei: suntem un popor care nu-şi cunoaşte istoria. Incerc să integrez Romania in istorie şi-n lume. Vreau sa vad de ce am ajuns unde am ajuns. Noi ca popor.  De ce? Nu stiu.  E neamul  meu. Ma doare. Încerc să înţeleg. Citesc. "


Vizualizări: 107

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor