~Valentin Văran: „Revolta în faţa tendinţelor poeziei moderne“

Lumea cuvintelor este o lume abstractă. O convenţie ce transformă întâi gândul în cuvinte, cuvintele se transpun mai apoi în semne, ca la urmă, descifrarea acestora înapoi în gândul cititorului să transmită, ca într-un ciclu, mesajul gânditorului.
Nevoia sufletului de frumos a exploatat acest mecanism, şi gândurile frumoase au ajuns înşiruite în acele semne convenţionale într-o ordine care capătă muzicalitate: poezia. Sute de ani, poezia a însemnat muzicalitatea cuvântului, pe plan secund, sau nu, urmărindu-se mesajul transmis.
Mintea alambicată şi în continuă căutare a omului nu s-a mulţumit cu ceea ce îi oferă limbajul cotidian, şi atunci, a inventat un limbaj propriu poeziei, abstractizând încă puţin, ascunzând mesajul gândit în spatele a ceea ce numim astăzi metafore, fără să dăuneze însă muzicalităţii.
Bine înţeles, asta s-a făcut sub semnul nevoii de libertatea exprimării, sufletul poetului refuzând limitarea convenţionalităţii, a posibilităţilor limitate a limbajului comun de zi cu zi.
Poezia în sine creează o atmosferă în care sufletul să poată respira, să găsească acea beatitudine, să vibreze la cote înalte, ameţitoare.
…şi câte forme poate căpăta astfel poezia…
Forma poeziei şi a mesajului ei depind doar – de care parte se situează sufletul poetului faţă de extaz: de partea plăcerii sau de partea durerii…căci numai în extaz, ceea ce creează poetul poate fi numit artă…
Ca să creeze deci artă, nu maculatură, poetul se supune unei auto-cenzuri, încercând prin actul creaţiei sale, o construcţie monumental-diafană, diferenţa dintre poet şi omul de rând care scrie – făcând-o abilitatea poetului de a caligrafia idei, nu cuvinte.
Fiecare poet încearcă să facă asta într-o manieră unică. În momentul în care apare sclipirea de geniu a unui poet în decursul unei generaţii, apar curente în poezie. Mai poate genera apariţia unui curent însă, tocmai imposibilitatea unora de a urma calea trasată de genialitate…
Aşa a fost şi aşa va fii şi de acum încolo.
Asistăm astăzi, la o „aruncare a poeziei în stradă” după cum a spus într-un poem, Ilena Mălăncioiu. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, s-a creat şi un curent care să facă asta. Cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, pseudo-poeţi răsar ca buruienile ca să încâlcească lumea limpede şi onirică a poeziei. O muză dezlânată, adeseori bucolică, transfigurează spirite gregare şi mercantile, erijându-i în poeţi.
Poezia modernă ucide chiar conceptul de poezie. Aruncă metafora în calea hazardului interpretărilor. Şi-a pierdut muzicalitatea, a devenit constatativă şi brutală, inconsecventă cu ea însăşi, incompatibilă cu ea însăşi. Această impostură a poeziei este colportată de impostori şi nu poate promova decât impostori.. Curentul format în jurul lor capătă amploare tocmai pentru că, adevăratul POET, acela cu suflet sensibil, se retrage în lumea lui. Pentru POET, poezia nu poate reprezenta un câmp de bătălie, în care câştigă cel care rage mai tare. El nu are aliaţi, nu are de partea lui decât muza, acea energie subtilă ne-dotată cu capacităţi combatante în domeniul concret, real… Poetul adevărat nu dă din coate să se vadă în-şi din-mulţime. El este un visător, nu un luptător. Lupta lui este abstractă, luptă pentru un câştig al ideii de artă, luptă pe care o poartă cu sinele , căutând iluminarea şi desăvârşirea…
Nevoia sufletului de a respira, de a-şi găsi atmosfera în care să respire, a dus la inventarea poeziei. Orice metaforă ce deplasează sensul ideii şi al cuvintelor din plan fizic în plan spiritual este pentru sufletul cititorului setos de poezie, un balon de oxigen. Poezia modernă promovează un proces invers, coborând şi rezumându-se la planul material, şi-atât. Lipseşte VISUL, iar dacă nu lipseşte, adesea e un coşmar…
Azi, căutând poezie, sufletul mi s-a sufocat în cuvinte…

VALENTIN VĂRAN-valysan

...........................
Mai scriu de tine...
de valysan


Mai scriu de tine o petală
compun cu litere de fluturi
o strof-aproape vegetală
să vii tu, toamnă, să o scuturi

mai scriu de tine şi un val
compun cuvinte din guvizi
ceva cu mare la final
să vii tu, ţărm, să mi-o închizi

mai scriu de tine şi o rază
compun cu soarele în lipsă
o strof-aproape de amiază
să vii tu să mi-o strici, eclipsă

mai scriu de tine-o stalactită
compun acum cu lilieci
o strof-aproape împietrită
să nu mi-o strici, să nu mai pleci

p.s.
iar când e rândul picăturii
doar din formule incomplete
aşez o strofă-n colţul gurii
să mă săruţi dacă ţi-e sete...
......................................................

ps. articol apărut de curând (iunie 2009) în revista "ContrasenS" - revistă de opinie
liberă şi informare (Titu).
Mihai Ristea, Alina -Dora Toma (redactori coordonatori),
Ion BURHAN, Virgil Prodan, Cristian Sima
'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''

Andrei Bajau, Dan Liviu Buga, Marius Dan-Dan Ciobanu, Răzvan Davidescu,
Ştefan Doru Dăncuş, George Ion, K.ro, Camelia Stoica, Alexandra Zaharia (colaboratori)
Alex Vâlcu (consilier de imagine)
'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''
publicaţie editată de P.F.A. Ristea Mihai

cu mulţumiri,

Valentin Văran

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Gabriel Matrana pe Iunie 16, 2009 la 6:34pm
Realist mod de a gandi poezia in general, la care subscriu...Nevoia de Vis este cea care face condeiul sa alerge singur pe hartie iar sufletul sa-si exprime trairile si spre frumos, construind castele si spre urat, asistand la daramarea lor...Nu intotdeauna, dar in cele mai multe cazuri, poezia moderna arunca toate cuvintele in malaxor, rezultatul fiind un veritabil rebus...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor