valentina văran (becart ) - despre poezia poetului - valentin văran ( valysan)

Prospeţimea decăderii
valysan

... poetul – pare a nu fi “sclavul” tiparului... surprinzând mereu prin formă , stil , metafore , sensibilitate a trăirii , dorind parcă...a fi – unic stăpân – pe “teritoriul “ lui...

“îmi intineresc tristeţi sub păr”...

“îmi întineresc necazuri pe sub ochi”...

“îmi întinereşte suferinţa-n trup”...
...
“îmi întineresc dureri şi pe genunchi”...
... o structura poetică ce defineşte dorinţa poetului de a găsi
noi înţelesuri , noi modalităţi de exprimare , abandonându-se ,
risipindu-se, arzând în fiecare cuvânt .
… totul este ardere... suspine şi regrete se succed într-un viu
şi noptatic plânset – cuvintele exprimând înfrângeri tăinuite, durute...poetul purtând parcă – un dialog cu “ destinul nemilos “în faţa unui altar - unde mai pâlpâie lumina unei candele –

‘necazuri mă inundă “ / “mi-e sufletul mai gol ca un ciubăr “...
... sufletul pustiit, însetat de un “strop de bucurie “ îşi caută salvarea
în rugăciune ...întrebându-se parcă : de ce –
“îşi bate joc de mine nenorocul”?
… şi crede - că undeva se “ascunde” un blestem ce-l urmăreşte ,
că este osândit să-şi poarte crucea nefericirii, că cineva a inventat
un “joc” ...privindu-i cu nepăsare destramarea, arderea, strigătul –

“în lanţul pe care nu mai pot să-l rup// sunt blestemat să duc la capăt jocul”...
… nu lipsesc din poem accentele depresive, izolarea în tristeţe ,
ruinarea… a tot ce poate însemna “fericire “ –

“mi se destramă vise ,planuri ,patimi “
… simbolurile poeziei, fluxul de sensibilitate fac sufletul
să vibreze, răscolind întreaga fiinţă .
....................
… se confesează un suflet amar îngenuncheat // în faţa candelei...
într-un altar...‘cu lacrimile strânse-n pumn mănunchi...”
sperând...
sperând!

........................................................................................

desculţi prin iubire
valysan

Pânza de păianjen...


... « pe firul întins – acesta construieşte un fir în formă de “Y “ (acestea fiind primele trei “radiale” ale pânzei). Apoi construieşte un cadru pentru a ataşa şi alte “radiale”. După ce toate “radialele” sunt gata păianjenul începe să facă fire circulare »...
• val “y “san *
- iată-l captiv în mijlocul ţesăturii sale –
... poezia este asemenea unei pânze de păianjen în mrejele căreia se zbat frământările, amintirile, şi iubirea abia şoptită... de teamă ca nu cumva “ţesătura” atât de fină, de complexă să se destrame.
… în mijlocul pânzei - aflăndu-se un martir al frumosului – ce se dăruie cu patimă şi se mistuie pentru creaţia sa … o inimă fără odihnă, visare fără popas... ca şi cum un demon launtric ar striga:
“clădeşte !clădeşte”!....
“ca un păianjen lacom”.
.. poetul – constată într-o zi, că a devenit captiv în propria “ţesătură”....unde totul s-a “consumat”, chiar şi amintirile... fiind nevoit să caute...

“ e timpul // acum să îmi vină să ţip...”
... un poem sugestiv... poetul visând la o iubire unde “pasul” să fie ca o plutire ... pentru a nu strivi fragezimea “ierbii “crescută din truda iubirii – verdele semnificând şi prospeţime, regenerare, reînoire...

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor