PRIMĂVARĂ IEŞEANĂ

Castanii Sărăriei
Prin albul lor tremurător
În gând de trecător
Învie amintire

În strada fără noi săracă
Pustie, vinovată parcă
Devine inutilă floarea
Care a tulburat uitarea

Înfipţi în trotuarul de beton
Copacii drepţi provoacă timpul
Care pe noi ne-a îndepărtat
În solitare deziluzii

Alt pas probabil sub ramuri
Timid visează viitorul
Ce stă viclean la pândă în zare
Cu gest urât ca o trădare
În bătrâneţi să-i frângă zborul

Au înflorit castanii Sărăriei
Şi poartă atât de multă floare
Încât pentru moment îi dau
Iluziei statut de fericire
Ioan Mugurel Sasu




TÂRZIU

Ne-am întâlnit târziu, spre seară
Şi nu ştiu, noaptea mea
Sau noaptea ei
Întâi urma să apară


Am răscolit în întuneric
În bezna dinăuntru
Un sentiment curat
Speram să mai găsesc
Cu el să ascund pustiul


E smuls cu mână tremurândă
Greu giulgiu de pe suflet
Şi o aştept să inflorească
Mai înainte ca a ei
Şi a mea noapte să sosească.



Ioan Mugurel Sasu


REVENIRE

Şerpuind cărarea merge
Peste locul cunoscut
Capul instinctiv se-ntoarce,
Ochii caută-n trecut.

Cade-o lacrimă, cad două
Paşii parcă s-au rărit.

Casa asta era nouă,
Trandafirul înflorit
Ciripit în pom, pe cracă
Lângă brazdă: ciripit …

Acum geamul tău e o sticlă
Neagră, rece şi pustie
Ai plecat sau am plecat
Cine oare să mai ştie?


Ioan Mugurel Sasu
TRENUL

Tăind bezna trenul vine
Parcă-i un blestem pe şine
Să mă ducă-n depărtare
Unde dorul leac nu are

Vântul rece, pe zăpadă
Fluieră ştergând cărarea
Fulgii cad pe urma noastră
Parcă prevestind uitarea

Lacrima ascunsă-n pleoape
Se iveşte picurând
Zâmbetul timid se pierde
Oare unde? Oare când?

Doar o mână ridicată
Se mai vede prin nămeţi
Tristă inimă curată
Mai putea-vei să mă ierţi?


Ioan Mugurel Sasu



TE CAUT

Pe geamuri
Cad lacrimi de ploaie
Tăcute…

Un gând să-ţi trimit
Din dorul ce doare
Dar unde…

Doar vise mai am
Certitudini?
De unde…

Aşteptarea-n concentrice cercuri
Se învârte
Cu mâini tremurânde
Prin beznă te caut
Şi plâng.
Ioan Mugurel Sasu

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de adri pe Iulie 11, 2010 la 8:42pm
În gând de trecător
Învie amintire

În strada fără noi săracă
Pustie, vinovată parcă
Devine inutilă floarea
Care a tulburat uitarea
Sunt versuri frumoase Mugurel.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor