„Unii pot să moară fără să facă zgomot”- Oliviu Câznic- ...și la sfârșit a mai rămas coșmarul

Au trecut luni de când mi-a luat trupul şi l-a trântit adânc în pământ, între patru scânduri căptușite cu dantelă albă. N-am avut timp să realizez ce se întâmplă, doar am simţit o împunsătură, apoi o durere m-a făcut să-mi studiez căderea pas cu pas: niște ochi furioși ațintiți asupra mea, o mână tremurândă prinsă de o armă, niște bocanci rupți, o bordură înaltă și zăpada din fața mea schimbându-și culoarea, încălzită de sângele meu proaspăt. Arma a căzut, iar în spatele meu pași cuprinși de frică și-au început fuga departe de mine.

Nici ochii nu am reuşit să-i mai închid, dar acum sunt murdăriţi de întuneric. Încremenit, am crezut că s-a oprit timpul odată cu mine. Dar când colo, doar eu m-am oprit, lumea continuând să vibreze, să păcătuiască și să creadă că moartea e ceva atât de departe de ei încât au timp să-și lase visele pe mai târziu.

Preocupat cu gândurile mele obscene, sufletul mi-a zburat deasupra capului și ceea ce am fost cândva s-a stins singur fără să îmi pot săruta vreodată fericirea. Prea tânăr, înzestrat cu prea multe regrete, m-am stins fără să spun vreodată „Te iubesc”. Prea depravat, prea sincer, m-am stins fără să știu ce ar fi urmat dacă aș fi continuat.

Nu am crezut că am să sfârșesc atât de repede, plângând într-un vast cimitir de vise de mult uitate, fără un pic de lumină în mine care să îmi ghideze sufletul.

Sângele mi s-a revărsat prin gaura aceea minusculă ce mi-a îmbodobit inima, s-a uscat în jurul meu, lăsându-mi trupul înghețat undeva între plutire și cădere. Eliberat de dorințele de autodistrugere, eliberat de prezent și viitor, am devenit sclavul unui trecut ce nu mai are continuare.

Cu mâinile ating cerul, dar acesta mă ignoră. Lumina soarelui se scurge de pe mine și pică formând bălți de scuipat.

Tot ce văd acum sunt amintiri de care mă agăț ca un degenerat și nu mai e nimeni în stare să mă salveze când mă folosesc de sentimente de ură, de tristețe, de mânie pentru a-mi calma spiritul. Mă pot îneca în voie, nu am cum să mă plimb pe străzi căutând răzbunare…Mă descarc doar, prin cuvinte absurde, gesturi stranii și mișcări scurte din buze. 

Dacă există un loc pentru mine aș vrea să îl pot găsi alături de brațele calde ale unei iubiri trecute și pierdute. Între nori, pe străzi, printre cearceafuri, îmi anim sufletul să creadă că sunt încă viu, deși arma ce m-a ucis a fost compusă din cuvinte, iar celălalt suflet care a fugit de la fața locului cândva m-a iubit. Nu există zăpadă roșie căci trupul meu e oarecum intact și calcă strâmb peste troiene.

Visez cum cineva vine și îmi taie din nou respirația, așa cum am ucis și eu cândva...

A fost o lovitură directă în lobul frontal și am strigat demonic, ghidat de vocile ce îmi străpânesc capul. Am luat cuțitul cu care mi-a sfâșâiat carnea în drumul către inima mea și i l-am înfipt în creier ca să-i amintesc că e a mea. Genunchii i s-au izbit de pământ, apoi întregul trup a picat. A fost a mea, căci nu a durat mult până s-a dezmeticit, iar ceea ce credea că înseamnă dragoste a devenit ceva insuportabil ca o urticarie. A plecat trântind ușa, poate nerăbdătoare să ucidă un alt om, să îl ajute să trăiască în întuneric odată cu ea, acolo să-și uite celălalte crime și să se bălăcească într-un alt sânge, să genereze iluzii, vise și sentimente.

În timp ce ea caută alte umbre de pe pământ, secretele ce ne legau răsar pe limba mea, iar acum eu le spun oricui. Poate că vorbesc ceea ce nu ar trebui pentru că o aștept să se năpustească asupra mea cu intenții nu tocmai ortodoxe, așa de dragul ploilor tomnatice. Să mă prindă de păr și să-mi învârtă capul între picioarele ei. Să îmi rupă buza, căutând locul cel mai potrivit pentru a mă amuți. Ciudat cum un ciudat ca mine poate să-mi oprească cuvintele, lăsându-mă mut și prost.

Bucuros am murit de fiecare dată, captiv în brațele cuiva, fără să înțeleg că odată ce-mi dădeam inima urma să mă schimb. Am pierdut bucăți din mine și m-am transformat în ceva oribil, în ceva ce nu mai crede în începuturi. Deposedat de vise, mort, viața nu mai doare de la o vreme, te simți puternic dând piept cu o realitate doar pe jumătate adevărată.

Eu torn cerneală peste realitatea asta, așa știu să trec peste faptul că am murit cândva. Îmi revin ca să mor din nou într-o altă zi. Mişcările lente, supuse presiunii aerului, îmi delimitează teritoriul: eu şi penelul; trecutul meu devine mai interesant cu fiecare zi ce trece, în timp ce găsesc noi cuvinte pentru a îl descrie.

Murim de fiecare dată când ne îndrăgostim. Iubind ucidem. Nerăbdător închid ochii, așteptând să fiu întreg lângă o persoană la fel de strivită de soartă ca mine, care să treacă cu vederea peste greșelile în care mi se zbate trupul, oprindu-mi gura spurcată de minciuni cu buzele ei roșii de la atâta sânge ce clocotește în surdină.

Mai are cineva răbdare să mă asculte când toţi ne temem de ce vom auzi? Suntem prea preocupaţi cu gândurile noastre obscene, nu avem nevoie de alte evenimente să ne tulbure imaginiile pe care le credem vii. Mai există cineva ce se autodistruge așa cum am făcut-o și eu de atâtea ori?

Aș vrea să se facă liniște în mine, toate rănile să se închidă, iar cicatricile lor să dispară sub o ceață groasă. Fiecare centimetru de piele să se scuture de atingerile unor degete ce nu o va mai parcurge niciodată, fiecare gând despre ea să se usuce la fel ca lacrimile pe care le-am pierdut cândva.

Dar vreau să mai mor o dată, o ultimă dată.

 

Vizualizări: 284

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Noiembrie 2, 2013 la 12:01pm

"Dar vreau să mai mor o dată, o ultimă dată." dorinta celui care a murit inainte de a trai, felicitari pentru talent si imaginatie, voi cauta mereu sa lecturez textele tale

Comentariu publicat de Mara Arama pe August 17, 2013 la 9:21am

foarte mult talent.. felicitari..si pentru celelalte texte

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor