îi place să creadă că este subiectul unei conspiraţii
sau măcar o marionetă de lux
tăcerile lui sunt solzi
în spatele lor muguri de branhii
crescând prin timpul lichefiat

ar încerca să scoată strada din el fără anestezie
pe antebraţ crestăturile - tot atâtea despărţiri
ca într-un ritual al unei morţi mereu amânate
dincolo de epidermă faguri cu venin

ar vrea să escaladeze într-una din vieţi
zidurile oraşului
cine ştie câte grozăvii se pot vedea dincolo
dar numai aşa poate fi mai aproape de cer

şi-ar scoate grinderul
răsfirând iarba pe hârtia cu poemul
ar răsuci-o atent să nu cadă nicio literă
apoi ar umezi-o cu limba ca să nu ardă prea repede
fiecare cuvânt un dinte înfipt în cărnurile descompuse ale realităţii
un joint cu dumnezeu

să trăiască aşa
este prea alb / nopţile se dilată
orizontul se apropie prea mult
devine un cerc de lauri pe cap sau lanţ zăngănitor pe grumaz

să trăiască doar
este prea simplu / zilele sunt nişte viermi albi ieşind din noi
scormonim pământul şi femeile când ne e foame
într-o astfel de viaţă nu încape decât groaza din ultima secundă

altfel este cumplit de greu
fiecare drum de o mie de li începe cu primul
de ce?
pentru ce?

când i-e dor de ea
durerea trebuie mai întâi să ajungă la jumătatea distanţei dintre creier şi inimă
ca într-o aporie a lui zenon

se va ofili frumos dacă o va păstra în el
până dragostea ar deveni o sabie a lui damocles

În memoria tatălui meu, Alexandru Belizan, născut pe 3 decembrie 1928

 

 

 



Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de CONSTANTINESCU MARIANA pe Decembrie 7, 2010 la 12:54pm
Copilăria pentru mine a fost o bucurie continuă,deloc tristă. Personal am avut o copilărie adevărată,vis şi imaginaţie, în care bunicii şi-au avut rolul lor adevărat, parcă rupţi din poveste.
dar ,tot în acea perioadă, din păcate ,i-am pierdut unul câte unul. Dacă eu aş fi scris poezia VIAŢA ÎN DIRECT aş fi fost cu siguranţă la fel de răscolită ca atunci când am citit-o semnată de dvs. d-le Laurenţiu Belizan ,pentru întâia oară. Citind, imaginaţia zboară şi fiecare interpretează ceea ce citeşte prin propriile trăiri,prin ceea ce simte el, citind.
Comentariu publicat de Sorina Ivascu pe Decembrie 7, 2010 la 12:28am
nu am plecat niciunde... :-)
vroiam sa-ti las zilele trecute un comentariu, dar ceva independent de vointa mea m-a intrerupt. o fac acuma...
poezia ta este atat de bogata in imagini, din care, unele atat de abstracte si inedite, incat mi-am luat timp sa o citesc. am zabovit asupra trimiterii la sens a unor constructii, pe care le-ai faurit atat de abil, incat nu am simtit decat poezia din text, uneori pierzand, in mintea mea, sensul.
dar mi-au placut mult "mugurii de branhii", "zilele sunt nişte viermi albi ieşind din noi/ scormonim pământul şi femeile când ne e foame".

Cat priveste subsolul cu referire la tatal tau, Dumnezeu sa-l odihneasca!
Comentariu publicat de Laurenţiu Belizan pe Decembrie 6, 2010 la 11:11pm
Doamnă Mariana Constantinescu, dacă poemul v-a readus în Edenul copilăriei din care toţi cădem cu durere în suflet, poetul este bucuros şi trist în acelaşi timp.
Comentariu publicat de Laurenţiu Belizan pe Decembrie 6, 2010 la 10:27pm
Suzana, Camelia, Sânziana, vă mulţumesc doamnelor pentru cuvintele emoţionante şi flatante. Pentru mine sunt foarte importante părerile dvs., care îmi dau putere să merg înainte.

Cu drag
Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Decembrie 5, 2010 la 9:18pm
Fără nicio îndoială este "viaţă în direct".
Eu îmi spuneam mie însămi, cu ani în urmă :"Mai sus, suflete / mai sus / Unde nici om, nici fiară / De-am învăţa / de-am învăţa / să nu ne mai doară"...
Cu stimă.
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Decembrie 5, 2010 la 1:48pm
Multă durere răsucită-n sine în această viaţă"în direct"!
Comentariu publicat de CONSTANTINESCU MARIANA pe Decembrie 5, 2010 la 1:11pm
Poezia lui Laurenţiu Belizan ,VIAŢA ÎN DIRECT, îmi lasă senzaţia de iminenţă a unei tornade psihologice ,un fel de vânt cu aripi, ca o ederă mereu verde şi de neoprit, ce se caţără pe trunchiul aproape uscat al unui... gutui. (ce-l aveam noi odată în grădina dinspre răsărit.) Cuvintele poetului şi imaginea gutuiului (nostru) mă duc cu gândul la ,, groaza din ultima secundă,, a unui suflet neplecat (fie el ,om sau copac) căruia îi este de neacceptat ,, să trăiască aşa/ este prea alb...să trăiască doar /este prea simplu,,
Mesajul este cât se poate de clar ,fiind dezvăluit chiar de poet ca pe o proprie semnătură,,în memoria tatălui meu...,,

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor