Veronica, buna mea iubita si apoi sotie, Veronica! Ce vremuri frumoase, ce studentie perfecta aveam sa traiesc! Ne cautam cu disperare, ne asteptam cu incredere, ne doream cu nerabdare, acestea erau coordonatele in care se derula viata noastra din momentele acelea de inceput, eram mereu impreuna, mancam impreuna, invatam impreuna, ea era mai silitoare si acest lucru m-a dus si pe mine in sus, i-am cunoscut prietenele, ea mi-a indragit prietenii, intotdeauna baietii indragesc sincer iubitele prietenilor lor, fetele mai devin si geloase uneori, in orice caz, povestea noastra era de notorietate, eu, Cristi, gagicarul politehnicii, am picat secerat in bratele unei boboace. Exact asa era, eram pierdut, in vacanta de iarna i-am cunoscut parintii, ea pe ai mei, si tocmai acum, in prima vacanta de vara de cand o cunosteam, toti baietii din an am luat drumul canalului Dunare-Marea Neagra, obiectiv politic pentru macinarea vointei tineretului studios. Nu munceam cine stie ce, dar prezenta era monitorizata la sange de politrucul supraveghetor, cel care raspundea atat de studenti cat si de profesorii ce ne insoteau. Acolo am primit vestea , scrisoarea in care Veronica ma anunta ca tatal ei era pe moarte, si, daca pot, sa merg sa-l mai vad in viata. Politrucul sef nu mi-a dat voie, spunea ca nu tin cu el asemenea trucuri, sa-mi vad de munca, am luat o decizie simpla, cu risc mare, am parasit colonia cu orice risc, eram indragostit si ea ma chemase sa-i fiu de ajutor. Am strabatut toata tara, am ajuns la cateva ore dupa moartea prematura a tatalui ei, avea doar 48 de ani, cand am intrat in camera unde toata lumea suferea, amandoua, Veronica si mama ei, mi-au sarit in brate, lasand lacrimile stapanite pana atunci, sa curga, plangand in hohote, tristetea era cumplita, si, atunci, cu o intensitate uriasa am simtit ca m-am maturizat, eram un barbat, devenisem barbat, copilul flusturatic si aventurier mi-a facut cu mana si a disparut, aveam sa inteleg ce inseamna viata adevarata, cu suferinte grele si bucurii scurte, cu responsabilitati asumate si sentimente puternice.

            A doua zi m-am intors la "Canal", pana la urma am fost inteles de politrucul sef, care cred, mai mult nu voia sa aiba evenimente decat ii pasa de mine, am petrecut aproape toata vacanta ce a mai ramas cu Veronica, sentimentele noastre se consolidau in fiecare zi care trecea,  suferinta ei ne insotea permanent, dupa o perioada in care am ramas alaturi de ea si mama ei, am plecat pentru scurt timp la munte la o matusa care a incercat si ea alaturi de mine sa indeparteze cat mai repede durerea devastatoare ce o stapanea pe fetita de pe bordura, cum ii spuneam uneori, sugerand cu fata inerta, stapanindu-mi rasul, ca ea m-a agatat asteptandu-ma pe bordura, la marginea drumului. Evident era o gluma, aveam sa o dovedesc, aveam sa ne-o dovedim, aripa mortii se retragea incet, fericirea noastra razbatea cu nerabdare prin mantia suferintei inca prezenta in viata ei, mereu m-am intrebat ce am trait eu atunci, cat de intense au fost trairile mele in comparatie cu ale ei, raspunsul aveam sa-l aflu peste ani, cand mi-am pierdut si eu un parinte, tatal meu plecand sa se odihneasca, urmand zile, luni in care imi traiam durerea in singuratate, eram un adult calit in multe intamplari, sufeream, si parca nu aveam nevoie de nimeni in preajma mea. Cred ca rezistenta la suferinta este mai puternica odata cu inaintarea in varsta. Veronica avea atunci doar nouasprezece ani."

            A urmat iarasi o perioada de tacere, mai scurta, dar urmatoarea intalnire avea sa-mi aduca doar bucuria povestilor lui Cristian, fara nimic scris.

                - Ma bucur ori de cate ori ne intalnim, chiar daca nu-mi aduci nimic scris, povestile tale sunt o sursa inepuizabila de viata pentru mine, povestesti exceptional, ai un har deosebit, doar cand scrii te mai poticnesti...Daca as putea retine tot ce-mi povestesti, sa recreez dupa aceea evenimentele... ar fi nemaipomenit.

            - Dar pe unde ai ajuns cu povestea, in ce perioada esti?

            - Am scris tot ce mi-ai dat tu, nu am modificat nimic, si, de curand, am inceput sa povestesc de la mine, din memorie, intamplarile auzite la ultima intalnire.

            - Perfect, si pentru mine e mai simplu asa, nu pot mereu sa scriu.

            - Am continuat din amintiri intoarcerea la "Canal", fentarea acceptata de politrucul sef...

            - Ieremia se numea.

            - Nume predestinat, nume de sluga. Aici imi lipseste o perioada din viata voastra, anii de facultate, nu-i stiu la detaliu, nici nu am de unde sa-i stiu, nu prea mi-ai povestit. Stii ce mi-a placut in mod special din cele de pana acum?... Maturizarea ta la moartea socrului, constientizarea evenimentului trist ca reper ce delimiteaza doua perioade esentiale din viata. De obicei delimitarea este asimilata cu primul act sexual, prima data cand faci dragoste este momentul cand devii barbat sau femeie, dupa caz. La tine a fost cu totul altceva, incredibil de frumos.

            - A mai fost ceva, tot atunci, care mi-a intarit convingerea schimbarii esentiale din viata mea. Dupa iertaciunea rostita de preot, a vorbit o verisoara de-a Veronicai, care mi-a incarcat umerii mei abia iesiti din adolescenta, cu povara responsabilitatii dirijarii destinelor unei familii, cea a iubitei mele, formata din Veronica si mama ei: - De aici inainte prietenul fiicei celui pe care l-am ingropat azi va trebui sa aiba grija, ca un cap al familiei, de cele doua femei ramase, prea devreme, fara sot si tata.

            -  Impresionant! Tu ai terminat facultatea inaintea Veronicai, ce ai facut in acel an?

            - Eram casatoriti, la repartitia ceausista familia era un criteriu important al obtinerii locurilor de munca, Veronica era si insarcinata, m-am mutat in casa cu soacra, si, din salariile mele, primele mele salarii, am facut in casa lor o baie adevarata, am cumparat tot, voiam ca sotia mea sa aiba, cand va naste, conditii normale de trai, un confort ce era necesar pentru o minima igiena. A fost o prima realizare a mea, Veronica a nascut baiatul si, dupa doua luni, a plecat sa-si sustina examenele din ultimul an. Si-a luat examenul de diploma, a primit repartitia tot aici, eram o familie tanara si dornica de afirmare. Am muncit mult, lucram in aceeasi sectie a colosului industrial al judetului, ea lucra la T.E.S.A., eu in sectie, treptat ne-am castigat un loc al nostru in uzina cea mare, ne-am facut multi prieteni, ne intelegeam bine cu toti, eram indragiti atat de colegi cat si de muncitori. Copilul crestea, vietile noastre pareau a fi randuite pe un drum cel putin promitator.

            - In acea perioada ne-am cunoscut , atunci s-au intersectat, pentru prima data, drumurile noastre. Eram si eu debutant in marea uzina, aveam cativa prieteni comuni, unii s-au mai adaugat, apoi cu Veronica am devenit colegi in atelierul de proiectare, erau vremuri frumoase, eram tineri si  orice era posibil de atins, pentru noi.

            - Asa-i, erau vremuri stabile, predictibile, imi amintesc chiar ca aveam un calendar al evenimentelor grupului de prieteni, toate aniversarile erau trecute acolo, am jucat chiar optsprezece ore carti, lucram si sambata, doua sambete pe luna, abia se inventase S.R.L. - ul, ne bucuram de el, aveam bani dar nu prea aveam ce sa cumparam cu ei, cumparam un kilogram de cafea adusa din Siria, de cei ce munceau acolo, cu opt sute de lei, suma ce reprezenta un sfert din venitul meu lunar, faceam palinca in cazanul de fiert confectionat in marea uzina, cazan performant, cu pereti dubli, intre care era apa pentru a nu se lega borhotul de fundul cazanului, mi-am schimbat carcasa masinii de spalat neautomate, cu una de inox, confectionata in marea uzina, tabla era la discretie in depozitul sectiei, lucram in schimburi de noapte pentru a rationaliza consumul de energie din cauza frigului ucigator, alergam printre masini-unelte, in miez de noapte, sa ne incalzim, mituiam paznicul din livada C.A.P.-lui sa furam prune, cu risc maxim, pentru a face tuica, furam curent cu ecranarea campului magnetic din contor, sau cu carlige agatate pe firele din consola, inainte de contor, furam lemne din padurea de stejar a orasului, plateam la Ocolul silvic trei metri cubi, si, cu stirea vinovata a padurarului, taiam doisprezece, munca de ocnas, trebuia facut un lucru curat, taiam falnicul stejar cu fierastraul, apoi scoteam cu securile cioata pana cand nu mai ramanea nici o urma, mituiam doctorii din policlinica cu tuica, rar aveam cafea pentru asta, stateam la cozi interminabile pentru portocale, dadeam spaga fara nicio retinere pentru a obtine o pereche de cisme din piele, lucratorii din comert erau o casta speciala a societatii, practicau barterul pentru bunastarea lor, rar erai acceptat in sistem, cine avea relatii putea sa obtina o masina automata de spalat, un televizor color, un frigider sau o lada frigorifica in care sa-si depoziteze carnea rezultata din sacrificarea unui porc sau a unui vitel care scapa cu riscuri inregistrarilor autoritatilor, prindeai o jumate de vitel, erai asigurat cu carne pentru o luna de zile, daca nu aveai relatii, beai Pepsi Cola doar in vacantele petrecute pe litoral, eventual cu bilete obtinute prin sindicat, arahidele erau, de asemenea, doar ale celor cu pile, sau ale celor ce puteau sa mearga la mare, bunurile chinezesti erau considerate, si chiar erau pe vremea aceea, mult mai bune decat ale noastre, tenisii lor se gaureau in talpa, dar nu se dezlipeau, flanelele, lenjeria, jucariile, toate erau mai bune decat cele romanesti, erai privilegiat cand, la sarbatori mai ales, ajungeai sa cumperi asa ceva.

            - Frumoasa pledoarie, trista, dar frumoasa si adevarata, te-am lasat, intentionat sa-ti expui amintirile, cele mai multe imi sunt familiare, putine nu le cunosteam, oricum, esenta am trait-o si eu. Revolutia ne-a prins in aceasta configuratie sociala, eram ingineri in marea uzina, proaspat casatorit primisem apartament la bloc, dupa cateva luni de la angajare, viitorul parea previzibil, parea doar, cine sa stie ce avea sa urmeze?... Agitatia din '89 s-a facut simtita destul de modest la noi in oras, provincia nu era atat de expusa miscarilor sociale, ce-mi amintesc dupa fuga dictatorului de pe acoperis, sunt alarmele false, manipularile ce anuntau si la noi atacuri teroriste dinspre dealurile din jurul orasului, avertismentele pentru parinti sa nu-si lase nesupravegheati copiii, emotia incredibila ce ne stapanea la citirea ziarelor centrale, absenta monitorizarii activitatii specifice, cu precizie de minute, ce se facea inainte, si, mai ales, plecarile cu marfa de vandut, in tarile vecine, Ungaria si Cehia, apoi Moldova si Turcia, bisnita profitabila, pe termen scurt, pana ce legislatia, depasita de evenimente, s-a armonizat cu acestea, limitand, reglementand posibilitatile de contrabanda.

            - Frumoase vremuri, zic eu, imi amintesc aievea de cele cateva excursii de afaceri-bisnita facute impreuna, cu masina noastra supraincarcata cu produse ce se vindeau bine in Ungaria in orasele de granita Debrecen, Bekes, Miskolc sau Szeged, sau mai departe in Mohacs si Pecs, orase unde sarboaicele aflate la tratament, se calcau in picioare sa cumpere pentru treizeci-treizeci si cinci de marci, garnituri de pat facute pe fuga, dar frumos ambalate, era prima data cand am realizat ce importanta are ambalajul in prezentarea marfii, si ce vanzare produce un ambalaj atractiv,  vad aievea disperarea deopotriva a noastra, a vanzatorilor, cat si a lor, a cumparatorilor unguri, care ne smulgeau din maini, la preturi de doua, trei, zece ori, chiar si de treizeci de ori mai mari decat cele de achizitie, produse comune, banale, bibelouri, sticlarie, adidasi, bautura, conserve diverse, articole de sport, cutii de sah, mingi de fotbal, confectii si tricotaje, mobilier mai mare si mai mic, seturi de scaune si masute, mese rabatabile de sufragerie cu scaunele inauntru, jocuri de mini biliard, rex cum ii spunea, menghine de otel, seturi de scule - pile, chei fixe, tubulare, cotite, fierastraie de toate tipurile si dimensiunile,- lenjerii de pat, produse alimentare diverse - biscuiti, turta dulce, paste fainoase, si banala hartie igienica - zece forinti bucata, tiz forinti cum raspundeai tu, de cate ori ungurii intrebau-meni forinti?

            - Era primul contact cu o lume normala, cu magazine pline de produse, cu rafturi incarcate de tot ce aveam si noi plus cele ce nu le aveam si ni le doream din toata fiinta. Caram in tara, la intoarcere, zeci de cutii de cafea solubila, baxuri de Coca Cola, blugi de toate felurile, seturi de vase de inox, aparate de radio si casetofoane, tigai teflonate, ceasuri electrice, prajitoare de paine, aspiratoare, seturi de pixuri colorate, fructe exotice aromate, tigari straine de toate felurile, ceasuri de mana si de perete in varianta electrica si electronica, si, mai ales, valuta, marci germane, sute, mii de marci germane, care erau mai puternice decat euroii de azi, raportate la leul nostru abia trezit la viata, dupa lancezeala comunista.

            - Am descoperit Turcia ca destinatie de afaceri, zona de achizitii, mai ales, marfa cumparata de la otomani vanzandu-se bine in tara, si foarte bine, adica dublu ca in tara, in Polonia. Caram de la Istambul sute de kilograme de haine, mai ales haine de piele, confectii cu o croiala moderna pentru limitarile noastre comuniste de pana atunci, luau fiinta primele consignatii care vindeau orice pe baza de comision, se imbracau romanii cu haine din Turcia, la preturi rezonabile, erau si bani destul de multi in piata, pe vremea aceea, o valorificare superioara a turcismelor era asigurata in Polonia, preturile obtinute erau cel putin duble fata de cele din tara, era destul de riscant sa pornesti o excursie de acest fel in Polonia, cu autocarul, jumatate sau mai mult chiar dintre pasageri nemaintorcandu-se, apareau probleme la vama ceha, se incerca evitarea acesteia mergand prin Ukraina, dar, in ceva timp, si aici au inceput problemele, bariere de tot felul, depasite doar prin acte de coruptie, mai mici la inceput, apoi tot mai semnificative ca valoare, lectia coruptiei de granita invatandu-se din mers, repede si temeinic. Cu o suta de marci germane treceam vama din Bors, cu masina plina full de garnituri de pat, vandute in Ungaria cu profit net de 300%, in pietele din sudul tarii, cumparatoarelor din Serbia, care erau mai avute, intr-o lume ce se trezea haotic la o economie de piata, forme incipiente ale relatiilor comerciale libere, naturale, bazate pe cerere si oferta, dar deopotriva, iesite din orice reglementare si control. Cine s-a miscat repede, a facut averi serioase, atunci. Se vindeau frigidere, masini de spalat, aragaze, orice obiect, indiferent de dimensiuni, era profitabil la vanzarea in Ungaria, prin jocul monedelor nationale, determinat de nivelele diferite de evolutie economica si de raportare la valuta forte din Europa, marca germana. Si totusi nu astea erau afaceri adevarate, marile afaceri aveau sa urmeze abia dupa ce am intrat in combinatia cu spatiul acela din apropierea pietei, spatiu comun, realizat prin creditare de catre B.R.D. Noi cei zece proprietari ai noului imobil, zece negri mititei, cum ne spuneau unii, nou mai ales ca destinatie si modalitate de realizare, am fost primii beneficiari ai unui credit comercial acordat de o banca in oras, nu stiam nici noi nimic despre creditare, dar nici banca nu stia nimic, am fost rodul primului experiment, bancherii au invatat din mers regulile jocului, toti prietenii erau ingrijorati pentru noi, chiar noi eram ingrijorati datorita necunoscutelor, noutatii experientei, cand de fapt, nu era decat o modalitate simpla de dezvoltare economica, larg raspandita in ziua de azi.

            - Nu-mi mai amintesc ce spatii ati avut voi atunci.

            - Initial aveam doar spatiul de la parter, pe colt, magazin cu incaltaminte, abia iesiti din saracia comunista, cererea era mult mai mare decat oferta, nu prea lucram pe stoc de marfa, se vindea foarte repede tot ce aduceam. Am invatat si noi lectia comertului, a coruptiei ce infloreste mai ales cand cererea depaseste oferta, de fapt si invers sunt conditii la fel de bune pentru coruptie, orice dezechilibru, generand acest flagel economico-social. Aveam relatii comerciale cu mai multe fabrici de incaltaminte din Oradea, Timisoara, Bacau, Bucuresti, dar doua au fost cele care ne-au asigurat profituri imense, vreme de vreo doi ani, timp in care eram tari pe piata incaltamintelor din oras.

            - De ce doar atata timp? Ce s-a intamplat?

            - Asa s-a nimerit sa mergem mai des la Oradea si Bacau dupa incaltaminte, cererea era mare in fiecare sezon, niciodata nu reuseam sa obtinem incaltaminte cat am fi avut nevoie in timpul optim pentru vanzare, am invatat in scurt timp lectia coruptiei si tehnicile de corupere a celor care aveau decizia si astfel in doi ani veniturile ne-au crescut enorm, fara munca foarte multa, de fapt fara munca pe masura rezultatelor financiare.

            - De ce nu cresteti productia? l-am intrebat pe directorul comercial de la fabrica de incaltaminte din Oradea.

            - Simplu, nu avem piele. Piele de vita nu se gaseste suficienta pe piata, aici este batalia.

            - Daca va asigur eu piele suficienta...

            - Nu ai cum, dar daca ar fi asa, ti-as da incaltaminte la pret de productie, mi-a raspuns grabit directorul, taindu-mi intrebarea, anticipandumi-o, de fapt. E greu, nu vei reusi, a repetat el la despartire, neascunzandu-si neincrederea.

            M-am intors acasa stiind deja la cine aveam sa apelez pentru pielea vacutelor. Politician de varf in oras, mi-a spus cand i-am solicitat ajutorul: - Se rezolva, hai cu mine!

            - Prietenul meu are nevoie de piele de vita! i-a spus sefului de la firma ce colecta pieile vitelor sacrificate in judet.

            - Nu pot! Totul este vandut, deja.

            - Cred ca nu stii cu cine vorbesti!, i-a spus el, directorului neascultator.

            - Totul este contractat!, a repetat directorul.

            - Domnule! prietenul meu are nevoie de piele de vita! Cata vrei? m-a intrebat, intorcandu-si privirea catre mine.

            - Totul! i-am zis eu, jucand tare, peste orice limite.

            - Cand ai avea nevoie? m-a intrebat politicianul, doar sa auda directorul.

            - Ieri! am raspuns in aceeasi nota de hotarare clara, fara nicio ezitare sau indoiala.

            - Ce inseamna totul?

            - Cincizeci de tone, ar fi bine, pentru inceput, am spus eu, privindu-l pe director.

            - Cand sa fie primul transport, si cate tone?, a intrebat directorul, realizand ca nu are nicio sansa.

            - Zece - cinsprezece tone, marti!, i-am raspuns, apreciind ca de joi pana marti voi avea timp sa pun la punc detaliile afacerii. Sa fiti sigur, domnule director, ca nu veti regreta, stiu ca ati inceput sa construiti o casa, s-ar putea sa o terminati mult mai repede, daca ma ajutati, i-am rasplatit stradaniile facute in ultima jumatate de ora.

            - Marti dimineata, in urma telefonului meu, seful de la Oradea a trimis un camion dupa piei, delegatul lui a asistat la incarcare, evaluand calitatea, a stabilit valoare totala a marfii si a comunicat-o directorului comercial pentru efectuarea transferului bancar, conditie a livrarii propriuzise. Pana la intrarea banilor in cont, i-am dus pe cei doi, soferul si delegatul, la masa, delegatul bucurandu-se din plin si de placerile licorilor lui Bachus. Soferul a apreciat ca este nedrept sa nu se infrupte gratuit si el din bauturile generos servite de ospatari, si a rabufnit:

            - Plecam doar maine! Vreau sa beau si eu!

            Le-am platit cazarea pentru o noapte si s-au facut praf, amandoi. Intre timp banii au intrat in contul meu si a doua zi, motivand ca banii au intrat foarte tarziu, au plecat si baietii cu pieile vacutelor. Am creat aceeasi relatie reciproc avantajoasa si cu directorul fabricii de incaltaminte din Bacau, treaba a mers foarte bine cu amandoi, directorul din Bacau a decedat in scurt timp, succesorul lui era incoruptibil, asa ca am ramas pe varianta Oradea, directorul comercial anuntandu-si el insusi prezenta pentru receptia marfii, la incarcare, solicitand, pe langa cinstirea devenita regula deja, pentru delegat si sofer, si o femeie, pentru o noapte. I-am asigurat si aceasta bucurie perversa, treburile mergeau excelent, expeditorul din oras si-a terminat casa in primul an de colaborare, comercialul de la Oradea prospera si el, si, cu toate astea, eu eram cel mai castigat. Aveam acces la orice marfa in fabrica, la pret de productie, pe langa asta mai beneficiam si de sfaturile de expert ale directorului comercial, prietenul meu, in ceea ce priveste stabilirea sortimentatiei la achizitie, informatie deosebit de pretioasa dupa cum avea sa se dovedeasca, vanzarile mergand extrem de bine, cu profituri excelente.  

            - De ce ai spus ca a tinut doar doi ani, aceasta combinatie?

            - Asta-i economia de piata, am fost primii in oras cu magazin de incaltaminte, am luat caimacul, dar lumea se schimba, au inceput sa apara si altele, si incet, incet, ne-am vazut nevoiti sa ne reprofilam, am transformat spatiul in bar, doar stii.

            - Da, imi amintesc. A mers mai bine?

            - Pe felia asta, iarasi am fost primii care am adus jocuri mecanice, si pana ce s-au raspandit si astea in oras, am facut bani frumosi, dar ne-am diversificat, oricum, gama de servicii, faceam si transporturi pentru terti, era greu cu platile, primeam si produse, ciment, metal, chiar si negru de fum am primit si apoi l-am vandut, ca sa-mi pot incasa banii pentru transporturile efectuate pentru directorii marii uzine, unde lucrai si tu.

            - Imi amintesc perioada, cel mai greu obstacol era lipsa lichiditatilor, platile se faceau greu, economia era blocata. Parca te vad cum asteptai la usa directorului, un ordin de plata...

Uite ce e... simt ca am lungit-o un pic cu povestile astea economice, interesante si ele, dar pe mine ma doare si ma intereseaza... mi-e si greu sa-ti spun, despartirea voastra, incredibila voastra despartire. Pareati fericiti, cred ca erati fericiti, v-ati dezvoltat spectaculos, se vedea dupa felul in care v-ati transformat cele doua case, dupa masina ce o aveati, dupa cum va imbracati, dupa atitudinea voastra, sigura si fara complexe, increzatoare si optimista. Toate astea tradau bunastare si fericire. Pentru mine ar fi prea simplu, simplist de-a dreptul, sa ma gandesc, potrivit intelepciunii stravechi, ca v-ati imbuiecit, ca vi s-a urcat bunastarea la cap, si de aceea ati ajuns la despartire. Este frecventa situatia in care, cand creste bunastarea, drumurile celor doi se despart in cele din urma, datorita decantarii unor nevoi diferite in mintile si in sufletele celor doi parteneri. Stii doar ca si eu am trait amaraciunea unei despartiri, cauzele imi sunt foarte clare, stiu precis, chiar daca ea nu recunoaste acest adevar si are adevarul ei, care sunt motivele despartirii noastre. La voi este ceva uimitor, din ceea ce stiu eu, toata lumea cunoaste varianta care o condamna pe Veronica, dar nimeni, absolut nimeni, nu mi-a oferit o explicatie pentru tradarea ei. Nici macar tu, dar, tie nici nu pot sa-ti cer decat succesiunea faptelor, restul pun de la mine, filtrez evenimentele si trag propriile-mi concluzii.

Vizualizări: 331

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor