zăvorul intrării era închis
de Archaeidae prin urzeala lor de mătase argintie,
dincolo de prag, parcă după-un veac aproape întreg,
mă aștepta oglinda cu rama vopsită scorojit-albastru...
privesc îndelung la brazdele adânci croite în frunte
răsfirate până peste umerii aplecați
ce nu mai pot duce greutatea carelor cu făină
ce-mi acoperă creștetul și ochii lăcrimați
de întunericul luminii!
cine oare mi-o schimbat oglinda?

mi-am întâlnit apoi viii, împrăștiați
printre morții cuminți din morminte,
le-am presărat petale cu lacrimi de ceară
pe amintirile sufletelor venite la clacă.

Vizualizări: 84

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor