costin cretu



Joi 25 februarie. Mă aflam în cafeneaua Muzeului Literaturii Române. Mai mult întâmplător, am luat loc la masa la care se mai aflau filosoful Constantin Barbu, profesorul Mircea Diaconu şi ziaristul Ion Spânu.
„Conferinţă despre Petre Ţuţea”, spune unul dintre cei prezenţi. Sunt fericit.
Venind de la marginea unei cariere, am ocazia să mă înnobilez, sigur în măsura
în care pot eu, cu spiritul lui Petre Ţuţea. Alerg nebun prin Bucureşti să caut
o “sculă” pentru a înregistra “întâlnirea ” cu Ţuţea. Am un sentiment ciudat,
de parcă aş merge la Taina Sfintei Spovedanii fără să fi postit în prealabil.
De fapt, cred că, atunci când vorbeşti despre Ţuţea, trebuie, mai întâi, să
faci un canon pentru purificare. Ajungem la I.C.R. Începe conferinţa. Este
prezentat un filmuleţ „inedit”, zic ei (organizatorii), cu Petre Ţuţea. Trec
primele 24 de minute din conferinţă… Nimic. Nu-mi pierd răbdarea, sunt sigur că
după introducerile nesfârşite, în care cei invitaţi să vorbească despre Ţuţea
nu mai sfârşeau cu laudele pe care şi le adresau reciproc (un spectacol
dizgraţios, de altfel), va urma marea desfătare spirituală. Mai trec încă 40 de
minute şi, cu excepţia intervenţiei marelui filosof Mihai Şora, care a
constat în câteva fraze, nimic din ce se anunţase, nimic despre „Vocile lui
Petre Ţuţea”. Deşi era evident ce se petrece, în prostia mea provincială încă
mai speram să fie doar pauza care va preceda conferinţa. De fapt, era pauza
care avea să preceadă sfârşitul unui neînceput. Abia atunci aveam să înţeleg că
Petre Ţuţea fusese doar o strategie de PR. Abia atunci aveam să înţeleg că
Petre Ţuţea a fost doar agentul publicitar care m-a dus pe mine în acea sală.
Am fost obligat, cu câteva excepţii, să asist îngreţoşat la un concurs de
gratulări reciproce. Până şi limbile pe care şi le dădeau scoteau un sunet
metalic. De altfel, ce-ar fi putut transmite Ciocârlie Liviu (S), ce pare a fi
produsul strungurilor de la I.M.G.B., sau Fran Cois Pamfil, pentru al cărui
nume, dacă l-oi fi greşit, îmi cer iertare. Am însă două alibiuri: 1. Nu sunt
francofon şi 2. Sunt miner. Pe bună dreptate, se pot întreba aceşti cărturari
cine sunt eu în comparaţie cu ei şi, tot pe bună dreptate, îşi pot răspunde:
„Nimeni”. Ei, în aceste condiţii, am şi eu voie să folosesc acelaşi raţionament
şi să mă întreb cine sunt ei în raport cu Ţuţea? Nimeni. Deci, în faţa lui
Ţuţea, suntem egali; dar nu, nu putem fi egali fie şi numai pentru faptul că
m-au chemat la conferinţă, minţindu-mă că mă vor hrăni cu Adevărul revelat al
lui Ţuţea şi, în realitate, mi-au servit excrementele creaţiilor lor. Poate, în
alte condiţii, le-aş fi putut aprecia şi poate că lucrările lor au ceva
valoare. Însă, nu şi în aceste condiţii când, conştient sau nu,
şi-au bătut joc de apostolul Dumnezeului meu, pentru că, nu-i aşa, dacă acceptăm
că singurul Adevăr este Dumnezeu, atunci Ţuţea nu poate fi decât apostolul
revelat de însuşi acest Adevăr. Ori, în aceste condiţii, nu pot accepta ca
„morala dogmelor” mele să fie batjocorită de morala normelor lor, chiar dacă
printre ei se afla Liviu (S??).

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de SOLON VALENTINA-LILIANA pe Martie 20, 2011 la 11:50pm

Ganduri sincere, felicitari!

Ma bucur ca ai luat atitudine fata de ceea ce s-a intamplat. Iti doresc mult succes in tot ce faci!

Cu pretuire,

Lily

 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor