Volumul / UN BOB DE NISIP / proză scurtă

Viaţă de lăutar

Mai întâi, trebuie să ştiţi că am în spate o viaţă de lăutar, de peste trei zeci şi cinci de ani, care a început pe 3 martie 1970.
În cele ce urmează, vă voi relata o întâmplare hazlie din viaţa de lăutar.
La o nuntă, programul de zi a decurs normal. Seara, când venise toată lumea care fusese invitată, a venit ginerele şi ne-a spus să invităm lumea la mese. Lumea s-a aşezat la mese, noi lăutarii ne-am aşezat pe scenă fiecare la locul lui. Atunci i-am spus lui nea Andrei, vioristul formaţiei, că el va deschide programul cu melodia Ciocârlia. Aceasta arată virtuozitatea celui care interpretează. Nea Andrei avea peste 60 de ani, era cam sâsâit şi cam bâlbâit, dar mâna îi mergea bine.La auzul vorbelor mele, nea Andrei, mi-a răspuns:
- Şii...da, şii...domnu` Sandu!
A trecut la microfon şi în secunda următoare am început să cântăm. Lumea aplauda, era perfect. După nici douăzeci de secunde, nea Andrei, s-a întors spre mine, eu mă aflam în spatele lui, şi mi-a spus cu toată puterea:
- Şii... domnu` Sandu, şii... s-a rupt o coardă!
Eu l-am împins cu genunchiul în fund şi i-am spus:
-Dă-i înainre, dă-i înainte!
Lumea nu a sesizat ce s-a întâmplat. Nea Andrei a început să cânte pe coarda următoare. La un moment dat, s-a întors spre mine;
-Şii... domnu` Sandu, şii... s-a mai rupt una!
Eu de la spate, l-am împins cu genunchiul în fund şi i-am spus:
-Dă-i înainte, dă-i înainte!
S-a conformat şi a început să cânte pe coarda a treia. Suna mai gros dar mergea. Noi continuam să-l acompaniem ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Când ne era lumea mai dragă, îl aud pe nea Andrei:
-Şii...domnu` Sandu, şii...s-a mai rupt una!
Eu, disperat, am repetat gestul şi i-am strigat:
-Dă-i înainte, dă-i înainte!
Transpirat şi speriat, nea Andrei, a continuat să cânte pe ultima coardă, cea mai groasă. Se auzea rău, dar trebuia să ieşim la „mal”. Lumea încă aplauda. Când mai aveam puţin, îl aud pe nea Andrei:
-Şii...domnu` Sandu, şii...şii...s-a rupt şi asta!!!
Eu, maşinal, i-am tras un genunchi în fund şi i-am strigat:
-Dă-i înainte, dă-i înainte!
Atunci el s-a întors cu faţa spre mine, muzica s-a oprit, lumea şi-a dat seama că ceva nu este în regulă şi foarte supărat mi-a strigat:
-Şii...cu ce să dau, şii...cu pizda mă- tii?


Ghicitoarea


În adolescenţa mea, venea la noi în casă o femeie, ţaţa Nataliţa, care ştia să ghicească în cărţi. Aceasta era singura ei sursă de venit. Pentru munca prestată, primea un ou, două, un ciur de mălai sau un pachet de ţigări, de cea mai proastă calitate. Când nu primea cumpăra.
De fiecare dată, voia să-mi ghicească şi mie. La început n-am vrut, dar când am mai crescut am cedat insistenţelor ei. Chiar începuse să –mi placă.Ţaţa Nataliţa, femeie de treabă, a reuşit să o înveţe şi pe mama să ghicească în cărţi. Când ţaţa Nataliţa a plecat în lumea celor drepţi, mama a preluat comanda, dar nu cu acelaş aplomb.
Într-o zi a venit la mama o vecină, tanti Niculina, ca să-i ghicească în cărţi.
- Miţo, Costică a plecat de dimineaţă la pădure să ia o căruţă de lemne şi nici până la ora asta n-a venit.Costică fiind bărbatul Niculinei.
Mama, care nu avea altceva de făcut, s-a dus în casă, a luat cărţile şi s-au aşezat la o masă, sub vie.
A amestecat cărţile, a făcut semnul crucii deasupra lor, a făcut şi Niculina semnul crucii şi a tăiat. A început să aşeze cărţile pe masă şi să vorbească.
- Niculino, Costică e plecat la un drum. Uite, el este ăsta de tobă. Acum vorbeşte cu unul de ghindă. Va veni de la drum cu izbândă.
- Ce mă bucur, Miţişoară !
Mama aşeza pe masă cărţile una câte una şi despre viecare avea ceva de spus. Când toate mergeau foarte bine, o aud pe mama:
- Niculino, e necaz mare !
- Ce necaz, Miţo?
- Nu te supăra, Niculino, aşa mi s-arată mie-n cărţi.
- Ce s-arată ?
- Costică intră-n curte cu un picior rupt.
Niculina a plecat acasă bombănind.
Spre seară a venit nea Costică cu căruţa plină cu lemne. A oprit căruţa la poartă şi a început să o strige pe tanti Niculina. Femeia a ieşit din casă, speriată.
- Ce dracu faci fă ? Deschide poarta !
- Imediat. Eşti sănătos, ai vreun picior rupt ?
- N-am nici un picior rupt. Deschide fă poarta !
Tanti Niculina, în timp ce deschidea poarta, a zis printre dinţi:
- A dracu` Miţa, i s-a arătat ei în cărţi!
Nea Costică era pilit, stătea ţanţoş sus pe lemne.Caii erau agitaţi. Când să intre-n curte, căruţa s-a răsturnat în şanţ. Caii trăgeau speriaţi, nea Costică striga de sub lemne cât îl ţinea gura.
Au sărit vecinii în ajutor. Unii au scos caii de la căruţă, alţii l-au scos pe nea Costică de sub lemne. Ţipa şi spunea că-l doare piciorul drept. L-au dus în casă. Durerea era şi mai mare. Tanti Niculina plângea şi spunea:
-A avut dreptate Miţa!
Lumea a aflat repede că mama ghicise că nea Costică va intra în curte cu piciorul rupt. A fost dus, în aceeaşi zi, la spital. Piciorul drept era rupt. A stat cu el în ghips două luni.
De atunci, mama, a fost apreciată ca o mare ghicitoare.
* * *
Vă spun cu mâna pe inimă, n-a fost nici măcar o mică ghicitoare.
* * *
A ghicit din întâmplare.

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor