Întotdeauna sfârşitul anului mă îndeamnă la timp de reflecţie asupra anului care tocmai îşi trage încet cortina de catifea.

Din 2006, împreună cu buna şi draga mea prietenă C., mă întâlnesc, întotdeauna într-o locaţie proaspătă, să tăinuim ce-a fost, cum a fost, cum ne-ar fi plăcut să fie anul ce tocmai a trecut. Ne aşezăm nestingherite la masă, în faţa unei băuturi nonalcoolice (ca să avem mintea limpede şi pixul stăpânit) şi al unui desert care să mai îndulcească bilanţul crud, şi petrecem cel puţin 2- 3 ore răsfoind, şi pe faţă şi pe dos, anul în prag de rămas-bun.

Trecem plusurile şi realizările cu bucurie şi neastâmpăr, cu licăriri în priviri ce amintesc de bucuria momentului iniţial de înfăptuire, iar minusurile cu îngăduinţă şi scris mărunt, ca să pară, cel puţin, mai neumbroase. Le găsim justificări raţionale şi scuze valabile şi, dacă nici aşa nu simţim că ar fi suficient, găsim un vinovat de fiecare dată în altcineva decât noi înşine. Este un răsfăţ care ne mai oblojeşte regretele, deşi amândouă ştim că am contribuit cu vârf şi îndesat la propria suferinţă. Nu ştiu cum reuşim, dar de fiecare dată ne iese cu minus şi dezamăgire la capitolul bărbaţi şi nici acum n-am stabilit dacă aşteptările noastre sunt prea mari sau ei sunt prea mici. Da, bine, ştim: adevărul este întotdeauna la mijloc!

Ne avântăm apoi cu speranţă şi încredere în anul ce bate-n poartă, creionând mental planuri mai mult sau mai puţin îndrăzneţe. Ne amuzăm, ne împărtăşim şi bunele şi relele, ne mirăm de ce-am făcut sau n-am făcut, reinventăm trecuturi posibile, dar niciodată realizabile, şi aruncăm în viitor gânduri bune şi dorinţe tainice. Apoi, frunzărim agale anii anteriori, bilanţurile tocite şi visele care nu s-au împinit (încă !). Intotdeauna ne amintim cu drag momentele notate şi ne mirăm, cu naivitatea copilului care încă nu a înţeles cum este povestea asta cu timpul, cum mai trece vremea!

Este unul dintre momentele pe care le aştept cu mare drag şi emoţie la fiecare sfârşit de an şi care s-a transformat într-o frumoasă tradiţie!

Aşa că m-am gândit să fac şi un bilanţ al acestui blog, să încep şi aici un ritual, în care să văd care au fost rândurile cele mai citite, cele mai comentate, cele mai like-uite! Aşa că, să curgă bilanţul şi comentariile de rigoare:

CATEGORIA CELE MAI CITITE POSTARI:

Locul 1: Sărută-mă

Locul 2:Dar tu a(l) cui eşti?

Locul 3:Cum îmi doresc să fiu iubită?

Trebuie să vă mărturisesc că a fost o surprinză extrem de plăcută să constat că cea mai vizionată postare a fost textul în care am abordat pentru prima oară zona senzuală, iniţial temându-mă să postez un astfel de text, gândindu-mă să nu fie interpretat ca o îndrăzneală indecentă. Pe de altă parte, mă bucur teribil că lumea tânjeşte după gesturi tandre şi că iubirea rămâne un subiect actual şi fecund.

CATEGORIA CELE MAI COMENTATE TEXTE:

Locul 1: Dar tu a(l) cui eşti?

Locul 2:Inimă de câine

Locul 3:Cele mai frumoase daruri

Este singurul top în care apare recenzia unei piese de teatru, de care îmi amintesc cu mare plăcere şi pe care o recomand cu drag. Am scris cu emoţie despre felul în care eu am văzut piesele de teatru şi este un debut scriitoricesc al acestui an. Am văzut că au fost bine primite, aşa că am să continui şi anul viitor. În felul acesta am un motiv în plus să ajung la teatru !

CATEGORIA CELE MAI LIKE-UITE POSTARI:

Locul 1: Conjugă-mă la prezent

Locul 2: Dar tu a(l) cui eşti?

Locul 3: Scrisoare către Moş Crăciun

Textul de pe locul 1 este unul dintre textele mele preferate, deşi mă simt legata de fiecare dintre ele. Totuşi, “Conjugă-mă la prezent” vibrează în mine într-un fel special şi m-am bucurat acum să constat să este textul cu cele mai multe like-uri! Pe de altă parte, “Scrisoarea către Moş Crăciun”, deşi este un text postat recent, a reuşit să adune atât de multe aprecieri, încât existenţa lui Moş Crăciun devine o necesitate şi o mare bucurie în egală măsură!

Aş vrea să vă mulţumesc că mi-aţi oferit frânturi de timp spre lectură şi vă sunt recunoscătoare pentru încurajările de a mă scrie şi de aici înainte, pentru mesajele primite pe Facebook, pe mail şi chiar personal. Nu-mi place să fac promisiuni măreţe, pot doar să spun că ori de câte ori voi simţi nevoia şi emoţia de a scrie, o voi face cu sinceritatea şi curajul de a mă dezvălui aşa cum sunt.

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor