YOM KIPPUR, 27.09/28.09.2020 (5781) - cea mai sfântă zi a anului la evrei

YOM KIPUR (apusul soarelui, 27.09.2020 - apusul soarelui, 28. 09. 2020 (Tishrei 5781) - ZIUA ISPĂȘIRII ȘI IERTĂRII PĂCATELOR - cea mai sfântă zi a anului la evrei

 

   

Yom Kippur = Ziua ispășirii și iertării păcatelor este considerată cea mai sfântă zi a anului, la evrei.

În calendarul ebraic, Yom Kippur începe la apusul soarelui a celei de-a zecea zi a lunii ebraice Tișri,27.09.2020, și continuă până la apusul soarelui a următoarei zile (28.09.2020).

Fiind a zecea zi de la începutul anului, de la sărbătoarea de Roș Hașana (Anul Nou), este ziua în care Dumnezeu decide soarta omului.

Evreii își urează unii altora ”Gmar Hatima Tova!” (Să ai o semnătură bună! - se înțelege în Cartea Vieții).

     

Conform tradiției evreiești Dumnezeu înscrie pe fiecare persoană pentru anul următor într-o carte, Cartea Vieții de Rosh Hașana și așteaptă până la Yom Kipur pentru semnătură - ”Sigiliu”, pentru a-și da verdictul. În acest timp de zece zile (De la Anul Nou și până la Ziua ispășirii), fiecare înceracă să-și schimbe comportamentul în bine, caută iertare pentru greșelile făcute împotriva lui Dumnezeu și împotriva altor ființe umane. Cea mai mare parte din această zi evreii o petrec la sinagogă, participând la serviciul religios.

  

În această zi evreii țin post negru 24 de ore, fără mâncare și fără apă şi se roagă pentru pace, securitate, sănătate, prosperitate. Odată cu începerea postului, ei aprind lumânări pentru cei morți din familie, lumânări special fabricate pentru Yom Kipur care ard, neâncetat, 24 de ore.

În Biblie (Vechiul Testament), în Leviticul - Sărbătoarea ispășirii, 16:29 este scris: ”...în a zecea zi a lunii, să vă smeriți sufletele, să nu faceți nicio lucrare, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru.”

Această zi se mai numește Șabatul Șabatelor.

   

Postul se începe de obicei, cu 20 de minute înainte de apusul soarelui din ajunul zilei de Yom Kipur (27.09.2020). Legea evreiască spune că, înainte de post, la prânz, se pregătește o masă festivă. Tradițional, se poartă îmbrăcăminte albă, simbolizând puritatea.

În Israel, de Yom Kippur, este o liniște impresionantă; niciun mijloc de transport nu circulă (mașini, trenuri, avioane ș.a), posturile de radio și televiziune israeliene nu funcționează, nu se fac apeluri telefonice etc. Doar copiii se joacă pe străzi și autostrăzi, alergând pe rotile și biciclete. 

  

O zi pe an, toate străzile sunt ale lor, sunt liberi să circule fără ca vreo mașină să-i stingherească. Doar instituţiile de prim ajutor (în caz de nevoie) funcționează, ca: salvarea, poliția, armata, pompierii.

Evreii nu uită ”Războiul de Yom Kipur”, de acum 47 de ani (1973).

Chiar în această zi, cea mai sfântă pentru evrei, Ziua iertării păcatelor, a început războiul împotriva Israelului, printr-un atac surpriză din partea unei coaliții de state arabe condusă de Egipt și Siria, război ce a durat peste trei săptămâni. După un început nefavorabil, trupele israeliene au preluat inițiativa, au forțat Canalul de Suez și au ajuns la km 101 spre Cairo. În partea de nord, în luptele împotriva Siriei, israelienii au recuperat înălțimile Golan, ajungând la 32 km de Damasc. Cu tot sprijinul acordat de U.R.S.S. coaliția statelor arabe a fost înfrântă.

    

La scurt timp după încetarea războiului, sub egida S.U.A. Egiptul deschide dialogul cu Israelul, finalizându-se cu un acord de pace între cele două țări.

Filmuleț despre Războiul de Yom Kippur:

https://www.youtube.com/watch_popup?v=8vjRyw7YMfc&vq=small

 

    

GMAR HATIMA TOVA!

https://www.youtube.com/watch_popup?v=2oeh0nkLv6g&vq=medium

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor