Motto: “Înţeleg, o cât de bine înţeleg, dar, uneori, cu toţii avem nevoie de câte o mică, de o neînsemnată minune.” 
 

Zâna cojilor de portocalǎ

(actul 1)

 

 

 

 

PERSONAJELE:

BIRINA – zâna cojilor de portocală

CILIMA – zâna lămâielor verzi

ANSELMO

MADAM GUTUPALDI

PARLA

DOMNUL SAVARINĂ

AREDE - fiica cofetarului Klapka

EDERA - fiica industriaşului Bhros

COFETARUL KLAPKA

MINISTRUL ÎNVĂŢĂMĂNTULUI, poreclit pe alocuri şi Goarnă

PADRE PIERRE

HEIDI

KLUM

THORSTEN - reprezentantul “Comitetului de acordare a premiilor Norbert”

VALETUL NORSTEN

OTTO 741702 – roboţelul cu gura până la antene

BALENA FERICITĂ

EXTRATERESTRUL CARE SE DĂDEA HUŢA

NORUL DE METEORIŢI

PEŞTIŞORUL-LANTERNĂ

GUVERNATORUL URUDEI

ŞAIBĂ 
 
 

ACTUL I 
 

Scena 1

(Birina
 

ZÂNABIRINA: Aţi desfăcut vreodată, singuri, cu mânuţele voastre grăsuţe, o portocală? Ia uită-te la ei, ce se strâmbă şi o fac pe niznaii... sigur că da, poate ar trebui să-mi fac ceva timp să vă cred... Da, da, vorbeam cu fraţii voştri mai mari, cu cei doi băieţi cu şapca întoarsă, de la geam. Ştiu foarte bine cum îi cheamă, dar încă nu vreau să deconspir nimic... Da, da, chiar de voi, ştrengarilor, cum să nu fi desfăcut niciodată o portocală? Ştiu, ştiu, aţi glumit. Nici nu se putea altfel. Pace. Uitaţi-vă mai departe, pe fereastră, ca să ştim exact când se întorc părinţii voştri şi să putem să-i întâmpinăm cum se cuvine, numai nu, nu vă aplecaţi pe margine! …Am încredere, da?

Deci ne-am pus, ţuţuşmacilor, întrucâtva de acord? Sigur? Hai atunci, îndreptaţi-vă  biberoanele, lăsaţi gânguritul şi să începem să discutăm serios... Îngâ! Îngâ! ...Sigur. Dacă folosesc cuvinte prea dificile pentru voi, întrerupeţi-mă... prin orice mijloace. Aveţi doar zornăitorile cu broscuţe şi iepuraşi la îndemână! ...Nu pot să concep, în calitatea mea confirmată de zână, că ar putea exista fie şi un singur omuleţ de pe planeta asta, din Africa, din Patagonia (Patagonia e un cuvânt greu? ...Bine!), de la Polul Nord ori de aiurea, care să nu fi desfăcut, măcar o dată în viaţa lui, o portocală mai rotofeie sau mai pirpirie... şi se ştie că atunci, aproape întotdeauna, când desfaci o portocală coaptă şi zemoasă se întâmplă ceva magic... Aţi observat şi voi, nu-i aşa? (Zur-zur! Zur-zur! Dragilor, desigur... Dacă vă plictisesc, puteţi să faceţi nani-nani-puiul-mami...) O mireasmă aparte invadează aerul, punând cu delicateţe stăpânire pe el şi creează un sentiment statornic de bunăvoinţă şi sărbătoare care se menţine tot atât de mult timp cât păstraţi cojile undeva, foarte, foarte aproape de voi...

Desigur că  nu glumesc. Birina nu glumeşte niciodată cu asemenea lucruri serioase. Scuze, din cauza emoţiilor (căci întotdeauna mă cuprinde o emoţie îngrozitoare când vorbesc despre lucrurile astea în faţa unor persoane educate, simpatice, foarte atente şi cu picioruşele în aer), am uitat, pur şi simplu, să fac prezentările: Birina – zâna universală şi acreditată a cojilor de portocală... Da, puteţi să-mi spuneţi şi Biri, nu Riri. Se înţelege - nu mai sunt chiar o frumuseţe. Şi zânele îmbătrânesc, ca şi oamenii... şi ele capătă riduri şi cad în mintea copiilor şi când nu le mai iubeşte şi nu mai crede nimeni în ele... dispar!!! Birina mă cheamă şi asta, micuţilor, dacă nu ştiaţi, în limba năzdrăvană a portocalilor sălbatici înseamnă “puterea de a fi fericit oriunde”.

Cele mai scumpe şi mai sofisticate parfumuri, inventate vreodată de parfumierii cei mai celebri, nici măcar cele create sub blazonul casei Hirondelle, nu pot atinge graţia şi intensitatea miresmei acestui citric generos... Pentru cine încă nu s-a prins, ocupaţia mea de bază este chiar de zână, apoi de naşă şi de bonă ocazională; pentru că nu poţi să-ţi dai aere de zână doar printre picături, în timpul conferinţelor televizate sau cel liber, în weekend sau doar aşa ca hobby...

Zur-zur, zur-zur! Da, da, vine în curând şi domnişoara Lapte şi pufosul cavaler Biscuite. Toate neclarităţile voastre le lămurim, democratic, la sfârşit... Acum, ascultaţi! 
 

SCENA 2

 

(Madam Gutupadi, Anselmo
 

MADAM GUTUPALDI: N-aş vrea să par total nepoliticoasă, dragă profesore Anselmo, dar se pare că aiuritei mele nepoate, Parla, numai la meditaţiile tale chisnovatice nu-i stă gândul... Ştiu, ştiu că e la o vârstă dificilă, dar e a patra notă ridicolă pe care o ia, de când ai început să o pregăteşti. A patra!!!

ANSELMO: Dar, înţelegeţi odată, madam Gutupaldi că...

MADAM GUTUPALDI: Eşti prea complicat… Pǎcat, mare pǎcat. Se pare că înţelegerea noastră în privinţa chiriei e sortită eşecului.

ANSELMO: Dar...

MADAM GUTUPALDI: Nu ştiu cum se face că celelalte colege de-ale ei, care nu străluceau deloc la matematică până acum, obţin peste noapte rezultate notabile cu profesorii din suburbii care le meditează. Una din ele a câştigat chiar nu ştiu ce concurs pe Uruda, iar grasul de guvernator i-a oferit pentru asta o bicicletă Grumstein...

ANSELMO: Dar...

MADAM GUTUPALDI: Nici un dar… Când o să aibă Carla mea măcar o trotinetă Grumstein? Spune-mi o dată exactă, profesore, doar meseria ta e să jonglezi, pardon, să lucrezi cu cifre...

ANSELMO: Ar mai fi şi “Teoria probabilităţilor”...

MADAM GUTUPALDI: Prefer “Teoria certitudinilor”, domnule Dighiti... ai înţeles? Vreau rezultate imediate şi asta deoarece şi pentru că nimeni din familia mea nu a apucat încă să atingă suta de ani... Înţelege şi tu că şi răbdarea mea proverbială cunoaşte o limită şi situaţia asta jenantă e chiar limita.

ANSELMO: În momentul în care “Teoria geometriilor perfecte” îmi va fi publicată, am să vă înapoiez totul, până la ultimul bănuţ. Promit. Deocamdată situaţia mea financiară temporară mă împiedică să...

MADAM GUTUPALDI: Înţelege odată că nu am nevoie de banii tăi! Chiar mă crezi atât de câinoasă? Uite, ţi-am adus un platou de portocale extreme de portocalii... Micul dejun, prânzul şi cina la un loc. Nu te prosti, ştiu că n-ai mâncat nimic nici astăzi. Ce aromă! Înţelege-mă odată şi tu... Nu-mi place când vecinele mele se laudă cu incredibilele rezultate ale odraslelor din dotare şi eu trebuie să tac de fiecare dată mâlc...

ANSELMO: Madam Gutupaldi, deocamdată situaţia mea financiară temporară mă împiedică să...

MADAM GUTUPALDI: Te repeţi. Am înţeles, nu asta este problema. Nu aşa... Ce neîndemânatic! Lasă că ţi le desfac eu. Ce aromă! Totuşi, situaţia ta financiară temporară jenantă, de care tot te plângi, nu te împiedică să fii deţinătorul legal al unui câine de rasă.

ANSELMO: De Şaibă vorbiţi?! S-a luat după mine când mă-ntorceam de la ore şi n-am avut puterea să-l mai alung... Trebuie să plătesc şi pentru el? Nicidecum nu e câine de rasă ci o corcitură simpatică... nici nu ştie barem să latre.

MADAM GUTUPALDI: Ştie, nu ştie, cui îi pasă? Învaţă-l, doar eşti pedagog. Eşti proprietar de câine, cu acte-n regulă? Eşti!... Şi apoi, nu înţeleg de ce te tot plângi. Eşti prieten, încă de la grădiniţă, cu fata industriaşului Bhros, care e topită iremediabil după tine… Să nu îndrăzneşti să o negi. Am văzut-o cum se uită de fiecare dată după tine când vă întoarceţi, la braţ, din plimbările voastre lungi prin natură… şi eu ştiu ce însemnă privirea aceea. Ar fi în stare să şi ucidă numai ca să nu te piardă... Crede-mă!

ANSELMO: Edera?! N-am observat. Credeam că este doar profund interesată de “Teoria geometriilor perfecte” la care lucrez. Aş fi preferat şi eu să fiu, cât de cât, topit după ea.

MADAM GUTUPALDI: Ce-are a face... Leafa ta de profesor debutant nu-ţi ajunge nici măcar pentru conservele, de la reduceri, ale lui Şaibă ăsta al tău, cât despre chiria restantă ce să mai vorbim… Ascultă-mă, băiete, cere-o rapid de nevastă, cât încă mai e valabilă privirea aceea îndrăgostită a ei.

ANSELMO: Şi dragostea?

MADAM GUTUPALDI: Dar cine vorbeşte despre lucruri care nu există? Dacă există măcar jumătate de dragoste între doi oameni, atunci se cheamă că există… până la urmă o să apară şi jumătatea absentă care ţi se datorează... Cât vrei să mai umbli cu sacoul ăsta cârpit şi cu cămaşa, de damasc, descusută? Domnul Bhros, industriaşul, îi face toate mofturile domnişoarei Edera şi tare, tare n-ar mai vrea s-o ştie nefericită... Cere-o doar de nevastă. E o adevărată partidă. Fă un efort! Curaj! Ce-i al ei o să fie şi-al tău, până la urmă, crede-mă...

ANSELMO: Şi dragostea? Crezi c-o să apară vreodată în ecuaţia dintre mine şi Edera? …Mira-m-aş! Conform “Teoriei geometriilor perfecte”…

MADAM GUTUPALDI: Ce tot îi tragi cu dragostea şi cu teoriile tale, profesore?! Pân-la urmă o s-apară teoretic şi ea... chestie de obişnuinţă. Gândeşte-te doar la un mod absolut original de a-i cere mâna şi, în rest, lasă lucrurile să curgă de la sine… Ai pricipit (sic!)?

ANSELMO: Mda...

MADAM GUTUPALDI: Şi acum închide repejor obloanele că iar s-a pornit şturlubatecul de Falossi să bată dinspre periferii şi să ridice toate gunoaiele împrăştiate pe străduţe… Siameza aia de data trecută tot el a purtat-o pe sus cu pui cu tot până aici şi, dacă n-ar fi fost căutată abitir de stăpâni, nu ştiu nici acum cum m-aş fi împărţit între atâtea nasuri reci din dărăpănătura de “Mon Caprice”. 
 

Scena 3 
 

(Anselmo, Şaibă
 

ANSELMO: Hai, Şaibă, lasă-mi pantoful şi mişcă-ţi codiţa până aici… Hai că avem treabă. Treabă, băiatule. Obloanele astea vechi sunt destul de ruginite şi se trag destul de greu. Are dreptate madam Gutupaldi, vâjgălăul ăsta de Falossi a ridicat o sumedenie de hârtii şi gunoaie de peste tot.

ŞAIBĂ: Miau!

ANSELMO: Numai un câine-bufon îmi mai lipsea. Ce faci, nu mă ajuţi? Bravo, bravo! Ce ai acolo? Lasă, lasă mizeria care ţi s-a lipit de bot... Lasă hârtia aia, buclucaşă! Dă-mi-o, ţi-am zis!

ŞAIBĂ: Harrr! Harrr!

ANSELMO: Tiii! Akirve! Akirve, adică Evrika! …Eşti genial, băiete, ştiai?

ŞAIBĂ: Harrr! Harrr!

ANSELMO: Mâna destinului! Vezi tortul semeţ şi ispititor, care se lăfăie semeţ pe întreaga pagină, în formă a două jumătăţi despărţite de inimă, dedesubtul cărora scrie cu litere de-o şchioapă KLAPKA de pe hârtia asta? Îl vezi? Voi comanda acest tort indiferent de preţul, bineînţeles piperat, care mi se va cere şi voi ascunde, într-una din jumătăţi, inelul de logodnă cu pietricele lila al onorabilei familii Dighiti; pentru că am omis, netrebnicul de mine, să îţi spun că numele meu de familie este Dighiti, bineînţeles... (Nu te mai scuza şi tu pentru omisiune, ştiu că patrupedele n-au beneficiat niciodată de nume de familie.) Apoi, cu acel dar camuflat sub încântătoarea haină de marţipan şi de frişcă, voi bate cu îndrăzneala necesară la uşa prearăbdătoarei Edera. Surpriză!... Stai, stai mai întâi să copiez numărul de telefon al cofetăriei Klapka şi dup-aceea o să te perii aşa cum îţi place ţie… Bun băiat! Deşteptule! Bravo! Bravo! 
 

Scena 4

 

(Edera, Domnul Bhros
 

DOMNUL BHROS: Se pare că nătărăului ăluia, în sfârşit, i-au venit minţile la cap.

EDERA: Tată! Anselmo nu e nătărău ci un profesor debutant şi serios care promite.

DOMNUL BHROS: Da, marea cu sarea. Mai rău, Edera, fetiţo, mai rău... Ştii foarte bine ce părere am despre el şi despre toţi asemenea lui, dar îţi respect, din păcate, întotdeauna alegerile tale total neinspirate… Întotdeauna am considerat că-ţi pierzi vremea cu el.

EDERA: Te repeţi. Dragostea e oarbă. Toate cântecele, de pe toate posturile, spun asta. “Când te-ntinzi tăcut în iarbă/ Şi laşi gânduri să te fiarbă/ Vine un pitic cu barbă/ Să te-nveţe Baba-Oarbă... Tra-la-la-la-la-la...”

DOMNUL BHROS: Oarbăăă?! Tu, nu! Semeni cu mine! Trebuia, cel puţin, tra-la-la-la-la-la, să te îndrăgosteşti de cineva interesat de politică. Cu relaţiile mele, tra-la-la-la-la-la, ar fi avansat rapid. În doi-trei ani ajungeai soţie de ministru, de prim-ministru.

EDERA: Neinteresant. Am investit sufleteşte prea mult în tra-la-la-ul ăsta indecis. Am nevoie de cineva pe care să-l modelez după pofta inimii şi nu invers. Anselmo e talentat şi ideal pentru asta.

DOMNUL BHROS: Nu ştiam că vrei să te apuci de sculptură. Eu, unul, mi-am făcut datoria. Când ziceai c-a anunţat vizita lui, plastilină ăsta?

EDERA: Tată! Mâine, pe 27... azi e ziua lui de leafă şi trebuie să stea la coadă la casierie.

DOMNUL BHROS: Ce leafă? Ha, ha! Să fim serioşi, Edera. M-aş minuna să aducă cu el un buchet de trandafiri ceva mai acătării.

EDERA: Mai mult, a comandat, din mândra noastră capitală Patlaguda, chiar un imens tort Klapka, o superbitate... Mi-a arătat deja o ilustraţie foarte ispititoare. Orice poţi să spui despre el, tată, în afară de faptul că ar fi zgârcit. Un tort ca ăsta face cât leafa lui pe cel puţin şase luni.

DOMNUL BHROS: Plus bonurile de masă. Ha, ha, ha! În sfârşit, o nuntă cu surle, trâmbiţe, artificii şi porumbei rotaţi, eliberaţi temporar de firma care se va ocupa cu organizarea evenimentului. Tra-la-la-la-la-la! O să faceţi turul oraşului nu într-o birjă, ca toţi amărăştenii zurbagii de pe aici, ci într-o blindată, un tanc decapotabil, Bhros, decorat cu cristale swarovski cât farfuria! Trebuie să epatăm întreaga Lilupă cu această ocazie şi pe guvernator, în special pe guvernator... Poate semnăm, cu această ocazie, pe lângă hârţoagele de la Starea Civilă şi nişte contracte mai acătării... Dacă ochelaristul ăla bleg încearcă să îţi facă figuri şi să îmi încurce planurile, îl dezintegrez!

EDERA: Îl cunosc îndeajuns, tată. Nu o să facă... Dealtfel, am pus pariu în faţa tuturor fostelor mele invidioase colege, pe un camion cu eşarfe de top, că tocilarul de Anselmo îmi va deveni, cât de curând, soţior... Promiţi? 

 

Scena 5

 

(Anselmo, Domnul Savarină
 

DOMNUL SAVARINĂ:  Hallo! Bonjur! Iyi buldum! Hát megtalálta! Gata! A fost o adevărată aventură să vă găsesc. Începuseră deja să mă doară braţele... Intrasem iniţial alături, în colosul de beton şi sticlă fumurie pe care scrie Bhros şi al cărui ultim etaj se pierde nebănuit undeva în nori... Ce confuzie regretabilă!

ANSELMO: Întradevăr, impunătorul edificiu este situat chiar lângă mansarda scorojită a lui madam Gutupaldi din centrul Lilupei, iar asemănarea dintre cele două clădiri alăturate, în cazul în care ar fi putut exista o minimă asemănare, ar fi cam ca asemănarea dintre un sequoia şi o ciupercă indigenă pestriţă şi aici mă refer, fără echivoc, chiar la dimensiuni... Conform “Teoriei geometriilor perfecte”...

DOMNUL SAVARINĂ:  Stop! Vila “Mon Caprice”, da? Anselmo Dighiti, da? Comanda 1 452 182, da?

ANSELMO: Da! Da! Da!

DOMNUL SAVARINĂ:  Încântat! Sunt domnul Savarină! Mi-am închipuit eu că mă cunoaşteţi. Prezint, în timpul liber, o emisiune pentru copii, la televizor. Da, da, de acolo… Semnaţi aici, în colţ, de primire! Sincer să vă spun, aţi avut mare, mare noroc. De obicei, la cofetăria Klapka, torturile de fiţe se fac pe bază de comandă cu cel puţin nouă săptămâni înainte, dar maestrul Klapka are o adevărată slăbiciune pentru toţi îndrăgostiţii Urudei...

ANSELMO: Mi-am închipuit. Bănuiesc că nu are pentru aceştia şi tarife preferenţiale...

DOMNUL SAVARINĂ:  Ferească!!! O asta nu, în veci nu! Suntem, totuşi, o societate comercială performantă, bazată pe principiile economiei libere. De altfel, celebra noastră cofetărie este înscrisă cu majuscule aurite în Cartea Recordurilor, la pagina 4 239… Ştiaţi, desigur?

ANSELMO: Bănuiam... Inelul cu pietricele lila a ajuns la timp?

DOMNUL SAVARINĂ:  Calm. E încastrat în compoziţie, în dreptul orei trei, aşa cum aţi binevoit să comandaţi. Reuşita cererii dumitale e asigurată 100%. Primeşte în afară de felicitările firmei şi urările mele proprii şi personale de sănătate, prosperitate şi fericire veşnică şi, în plus, preţiosul, deliciosul şi râvnitul colet... “Antonie şi Cleopatră, să ai în veci Casă de piatră!” - urarea asta îmi aparţine în totalitate. Deh! Încerc şi eu cum pot să-mi mai rotunjesc veniturile.

ANSELMO: Ooo! Foarte inspirat! ...Să nu anticipăm cu fortificaţiile!

DOMNUL SAVARINĂ:  De ce nu?! Să anticipăm. Torturile Klapka n-au dat niciodată, în această privinţă, greş... toate cererile de căsătorie adresate cu ajutorul lor, de simpli marinari până la maharajahi, au fost în întregime acceptate... Şi când e fericitul eveniment?

ANSELMO: Care fericit eveniment?... Aaa! Logodna? Mâine, pe 27!

DOMNUL SAVARINĂ:  Felicitări! Felicitări din partea Asociaţiei iubitorilor de frişcă “Bezeaua”, din veselul orăşel Patlaguda! Aveţi mare grijă de colet. E atât de apetisant şi fragil! Aveţi grijă cu ce şi cum îl transportaţi... Eu, unul, am avut grijă, mare grijă! Probă! (desface, cu o singură mişcare, panglicile înfoiate)

ANSELMO: Ooo! Sunteţi mai ceva ca magicianul Augustin! Eu, unul, cred că m-aş fi chinuit cel puţin o săptămână să desfac fundele astea multicolore... Corespunde! Da! Da! Da! Da, întocmai ca în reclamă. Tiii! E o adevărată capodoperă!

DOMNUL SAVARINĂ:  Indubitabil! Să-l închid la loc?

ANSELMO: De ce atâta grabă?! Mai lasă-l! O să mă ajute madam Gutupaldi să-l pun cum se cuvine la loc... Da, da, da! Merită fiecare bănuţ!

DOMNUL SAVARINĂ:  Şi eu, fericite Antonie... nu merit nimic?!

ANSELMO: Bineînţeles, respectul meu nemărginit!

DOMNUL SAVARINĂ:  Respect?! Nepalpabil.

ANSELMO: Aha! Şi, în plus, domnule Savarină, un bacşiş foarte gras, gras, gras! Gras ca un pate franţuzesc de gâscă.

DOMNUL SAVARINĂ:  Gras?

ANSELMO: Gras, am spus?! Obez atunci să fie! Obez, obez, obez!!! 

 

Scena 6

 

(Anselmo, Parla
 

ANSELMO: Calm! Reluăm! Triunghiul echilateral reprezintă triunghiul cu toate laturile congruente. În geometria euclidiană, triunghiul echilateral este şi echiangular.

PARLA: Triunghiul echilateral reprezintă triunghiul cu toate laturile...

ANSELMO: De lungime egală, Parla... Egală!

PARLA: Regală? Uf!

ANSELMO: În geometria euclidiană triunghiul echilateral este şi echiangular.

PARLA: Echian... gular?! Ce cuvânt imposibil!

ANSELMO: Adică toate cele trei unghiuri interne sunt egale între ele și egale cu 60º... Nimic nu e imposibil. Parla, încearcă, te rog, să te concentrezi.

PARLA: Cum credeţi că mă pot concentra cu minunăţia asta plină de funde roz de pe birou? …Aniversaţi ceva?

ANSELMO: Da. Ieşirea mea triumfală din această tihnită casă, Parla! Nu mă ajuţi deloc, absolut deloc. Triunghiul echilateral este un poligon regulat.

PARLA: Poligon re... În viaţa mea n-am văzut asemena tort. Mătuşa Gutupaldi face numai brioşe cu marmeladă... Sunteţi sadic cumva?

ANSELMO: Doar profesor. (ironic) Un amărât de profesor cu aspiraţii de înavuţire rapidă. Repetă, te rog!

PARLA: Aspiraţii de înavuţire rapidă… În viaţa mea n-am văzut asemenea tort. Mătuşa Gutupaldi face numai brioşe...

ANSELMO: Cu marmeladă! Nu, nu asta.

PARLA: Gata, m-am blocat. Cine e fericita? Am ghicit, nu?! ...O iubiţi?

ANSELMO: Nu mă nenoroci, puişor! S-o luăm altfel... Spune-mi, ţie nu-ţi plac bicicletele Grumstein?

PARLA: Nu.

ANSELMO: Nici măcar trotinetele Grumstein?

PARLA: Vreţi să mint?

ANSELMO: Niciodată. Schiurile, patinele, rolele, plăcile Grumstein?

PARLA: Nevermore! Nevermore! Sunt incurabilă. Ador decadenţii, ceaţa şi mătreaţa!

ANSELMO: Există, totuşi, în sferele înalte, un loc în care geometria se poate întâlni cu poezia.

PARLA: Şi tortul ăsta cu farfuria. Nevermore! Nevermore!

ANSELMO: Mă predau. Eşti precoce doar când te interesează cu adevărat ceva. Viitorul meu incert e în mâinile tale pătate de cerneală. Spune-mi, la ce te gândeşti cel mai mult în această clipă? ...La Poe?

PARLA: Nu, la Noe. Încercaţi să mă hipnotizaţi?

ANSELMO: Dacă aş putea... Răspunde-mi, te rog... La Poe, nu?!

PARLA: Nu. La blestematul şi nesuferitul ăsta de tort romantic perfect, din faţa mea.

ANSELMO: Mă nenoroceşti... Haide să-i facem o bucurie mătuşii Gutupaldi. Uite, dacă poţi să reproduci cel puţin o definiţie, îţi promit solemn că tortul ăsta blestemat este în întregime al tău.

PARLA (mecanic): Triunghiul echilateral reprezintă triunghiul cu toate laturile congruente... În geometria euclidiană triunghiul echilateral este și echiangular, adică toate cele trei unghiuri interne sunt egale între ele și egale cu 60º... Triunghiul echilateral este un poligon regulat... N-aveţi cumva şi o linguriţă? 

 

Scena 7

 

(Anselmo, Cofetarul Klapka
 

ANSELMO: Dar a fost o situaţie specială, vă rog să mă credeţi; am înţeles că sunteţi şi dumneavoastră, domnule Klapka, părinte... Mă puteţi înţelege, nu-i aşa?

COFETARUL KLAPKA: Nicio şansă, tinere, absolut nicio şansă! Suntem aglomeraţi peste cap cu tot soiul de comenzi pentru nunta prinţului Amoc cu cântăreaţa Solange. Toţi lucrătorii mei sunt ocupaţi până peste cap. N-a mai dormit nimeni de aproape o săptămână. Trebuia să preţuieşti cum se cuvine propriul tort de logodnă... Mâncăule!

ANSELMO: Dar m-aţi ascultat cu mare atenţie, încât am avut chiar impresia că...

COFETARUL KLAPKA: Ascultarea cu maximă luare aminte e o calitate de bază a tuturor patronilor adevăraţi din toate timpurile, cu toate că această întâmplare nu este chiar o nevinovată excepţie printre sumedeniile de întâmplări şi poveşti reale ori inventate care le-am auzit de la clienţii mei din toate colţurile lumii... La revedere, mân... profesore!

ANSELMO: O clipă! Plătesc oricât!

COFETARUL KLAPKA: Poate ai o treabă şi te reţin!

ANSELMO: Cum, nunta prinţului Amoc cu buzata aia de Solange e mai importantă pentru dumneavoastră decât logodna mea?! Mă nenorociţi! Dacă nu am tortul Klapka, până cel târziu la douăsprezece, sunt un om terminat... Viitorul meu socru, domnul Bhros, fabricantul de blindate şi tot soiul de armament, e un om foarte răzbunător şi apoi domnul Savarină spunea aveţi o adevărată slăbiciune pentru toţi îndrăgostiţii Urudei...

COFETARUL KLAPKA: Nu-mi amintesc... A spus el asta?

ANSELMO: Da. Vă rog, să nu-l daţi afară!

COFETARUL KLAPKA: Dimpotrivă, am să-l avansez! Îmi convine această nouă imagine de Cupidon năclăit de frişcă. Cine ştie, poate i se cuvine adăugat un nou slogan... Da, da, da! Ce năstruşnic!... Şi eu care credeam că e un tip total lipsit de fantezie. De asta l-am şi repartizat la distribuţie.

ANSELMO: Dimpotrivă, e foarte original... compune şi versuri... gratuite. Mă rog, aproape gratuite.

COFETARUL KLAPKA: Versuri? Ce fel de versuri?!

ANSELMO: Cu rimă. “Antonie şi Cleopatră, să ai în veci Casă de piatră!”

COFETARUL KLAPKA: Dar, ăştia doi, nu cumva au avut un sfârşit tragic, ceva legat de şerpi şi cuţite?

ANSELMO: Tragic, netragic, cine mai stă să analizeze în ziua de azi... mesajul subliminal contează!... “Romeo, tu şi Julietă, nu staţi în spate, pe banchetă!”

COFETARUL KLAPKA: Interesant! Şi expresia asta ce mesaj subliminal mai conţine?

ANSELMO: Este... este... este o invitaţie către toţi îndrăgostiţii de a-şi arăta întregii umanităţi iubirea lor şi de a trece discret pe locurile din faţă.

COFETARUL KLAPKA: M-ai năucit!

ANSELMO: Şi eu care speram să vă conving...

COFETARUL KLAPKA: Adu-mi aminte!

ANSELMO: Tortul! Tortul! TORTUL!!!

COFETARUL KLAPKA: Nu e nevoie să strigi. Preparatelor de cofetărie nu le prieşte decât calmul... Arede, fetiţa mea, lasă pentru un moment fitness-ul şi urcă până la Cupidon... scuză-mă, nu ştiu ce m-a apucat. Da, da, urcă până la mine, în birou... Se pare că avem o problemuţă delicată de rezolvat. 
 

Scena 8

 

(Anselmo, Arede, Birina, Cofetarul Klapka, Domnul Savarină
 

DOMNUL SAVARINĂ:  Hallo! Bonjur! Iyi buldum! Hát megtalálta! Gata! Daţi-mi voie să vă fac cunoştinţă: Arede, olimpica tuturor cofetarilor şi vicepreşedintele în exerciţiu al asociaţiei iubitorilor de frişcă “Bezeaua”, fiica unică a patronului Klapka, admiratoarea incontestabilă a supermodelului Heidi Klum şi...

AREDE: Şi ajunge. Gata. Mulţumesc, domnule Savarină. Suficient. Eşti prea generos.

DOMNUL SAVARINĂ:  Azi sunt generos cu toată lumea şi mai ales cu un anumit domn, aici de faţă, pentru că am fost avansat, datorită recomandărilor sale călduroase, la cârma secţiei de creaţie şi apoi niciodată nu poţi spune că ai descris suficient o tânără atât de plină de calităţi ca dumneata.

ANSELMO: Încântat, foarte încântat... dar, vă rog, nu uitaţi că suntem într-o mare întârziere, una teribilă, de care poate atârna însuşi viitorul meu... fericirea mea... performanţele mele profesionale.

AREDE: Nu crezi, domnule Savarină, că ar trebui să prezinţi şi numele acestui fermecător domn?

DOMNUL SAVARINĂ:  Care fermecător domn? Aaa!!!... Nu l-am precizat?! Anselmo Dighiti...

ANSELMO: Profesor debutant de matematică, autorul teoriei geometriilor perfecte, teorie care va revoluţiona conceptul de...

AREDE: Foarte încântată! De-abia aştept să mi-o prezentaţi, dacă, fireşte, vă surâde ideea... Aşezaţi-vă, vă rog, în colţul acesta. De obicei, nicio persoană străină nu poate avea acces în laboratorul subteran al cofetăriei Klapka, dar, fiind vorba de un caz de forţă majoră, astăzi facem o excepţie.

DOMNUL SAVARINĂ:  Confirm! Ce ziceţi de asta? “Un băiat şi cu o fată, merg pe-un pod de ciocolată!”

AREDE: Sau “O fată şi un băiat, iute te-au concediat!”

DOMNUL SAVARINĂ:  Am înţeles, am înţeles, Arede, ştiu că sunt un incurabil guraliv...

ZÂNABIRINA: Avem o urgenţă, fino?

AREDE: Şi încă ce urgenţă, naşă Birina... Un caz de forţă majoră, altfel nu aş fi îndrăznit să te chem. Trebuie să salvăm viitorul acestui fermecător domn şi să terminăm cât mai repede tortul Klapka, modelul 101.

ZÂNABIRINA: 101?! Imposibil.

AREDE: Dacă aş fi fost absolut convinsă că există acest cuvânt în dicţionarul unei zâne, nu aş fi îndrăznit să te deranjez.

ANSELMO: Grăbiţi-vă, vă rog... în genunchi!

ZÂNABIRINA: Bine, nu chiar imposibil dar dificil (da, ăsta era cuvântul potrivit, di-fi-cil!), chiar şi pentru o zână experimentată. Foarte dificil. Frământatul, coptul, prepararea marţipanului şi a compoziţiei secrete de frişcă necesită timp... sunteţi un adept al ştiinţelor exacte, trebuie să înţelegeţi.

ANSELMO: Înţeleg, o, cât de bine înţeleg, dar, uneori cu toţii avem nevoie de câte o mică, de o neînsemnată minune.

AREDE: Una mică, mică! Nu e nimic ilegal în a face o faptă bună.

ZÂNABIRINA: Ok! Se pare că m-aţi convins. Comanda, la mine! Să ne-mpărţim atribuţiunile. Cât timp pregătesc şi coc blaturile, tu, profesore, pune-ţi tichia şi amestecă bine-bine albuşurile astea cu zahăr, iar tu, Arede, pregăteşte formula secretă.

ANSELMO: Mulţumesc!

ZÂNABIRINA: Adu esenţele din frigider, Arede! (conspirativ) N-ai uitat nimic, nimic, tinere?!

ANSELMO (idem): Ba nu! ...Ba da! A, inelul cu pietricele lila! O, cât de distrat pot să fiu... Sunt roşu ca un ardei... Tremur! Ard! Tremur! Credeţi că sunt deocheat?

ZÂNABIRINA: Un tânăr cu pregătirea ta, nu poate să fie adeptul unor asemenea prostii, cel mult...

ANSELMO: Ba da! ...Ba nu! Iată o observaţie de un total bun simţ. Corect. Total corect. 

 

Scena 9

 

(Anselmo, Arede
 

AREDE: În general, bărbaţii tineri nu se pierd prea uşor cu firea în faţa dezastrelor ori calamităţilor naturale, dar fondatorul geometriilor perfecte se pare că face excepţie de la această regulă... Întotdeauna eşti aşa de vorbăreţ?

ANSELMO: Eşti prima fată în faţa căreia mi-am pierdut proverbiala stăpânire de sine, pentru care eram atât de recunoscut printre colegii mei şi atât de mândru...

AREDE: Ce faci?! Nu aşa! Nu schimba niciodată sensul, altfel trebuie s-o luăm de la capăt... Ţi-e rău? Tremuri? Lasă-mă să te ajut.

ANSELMO: Nu. Ard. Sau poate şi una şi alta... Ai o dexteritate demnă de invidiat... Ştiai?

AREDE: La prăjituri, te referi?! Cred că se transmite... Pune-mi mâna pe frunte.

ANSELMO: Aoleu! Eşti toată o flacără, ba nu, o gheaţă!!! Aşează-te!

AREDE: O, nu! Trebuie să terminăm la timp. Şi aşa suntem într-o întârziere teribilă de care pot atârna însuşi viitorul tău... fericirea mea, pardon, a ta... performanţele tale profesionale...

ANSELMO: Cred că nu mai sunt chiar atât de grăbit... Edera!

AREDE: Edera?! Arede!!!

ANSELMO: Scuze, Arede, scuze, nu ştiu ce mi-a venit. Povesteşte-mi, câte ceva, despre tine... până te linişteşti.

AREDE: Despre mine?! Să începem cu începutul, cu numele... Arede, în dialect patlagudian, ar însemna, conform naşei mele Birina, într-o traducere aproximativă, “cea îndelung iubitoare” şi trebuie să-ţi mărturisesc, cu dezinvoltură, că îmi place la nebunie de cum arată idolul meu, Heidi Klum, în costumele ei de baie, fiind una din fanii ei înfocaţi încă de la debut, considerând-o prototipul absolut al frumuseţii feminine... Vrei să-ţi povestesc şi de modul disperat în care mă străduiesc să ajung să arăt ca ea prin tot soiul de cure, post, ronţăit de morcovi cruzi şi tras istovitor de fiare?

ANSELMO: Dar arăţi perfect, de ce ar trebui să ajungi să semeni cu ea... ce, parcă pe Heidi Klum o interesează câtuşi de puţin să ajungă să semene cu tine? Să fim serioşi! Conform propriei mele teorii există o...

AREDE: Trebuie să mai meditez asupra acestui aspect înainte de a-ţi da cât de cât vreun răspuns, chiar dacă mi se pare că te cunosc de când lumea, Anselmo...

ANSELMO: Da, Arede... ai uitat să mai adaugi ceva?

AREDE: Da, încă puţină esenţă de portocale în compoziţie, deşi, dacă nu mă înşel, după numărul sticluţelor goale, asta e a şaptea pe care o torn... Aş vrea să-ţi mărturisesc că...

ANSELMO: Ce aromă pătrunzătoare! Şi eu aş vrea să-ţi fac o mărturisire... Fii tu prima!

AREDE: Fie! Dacă vreodată mă voi căsători cu cineva care să-mi placă, atunci...

ANSELMO: ...Atunci!!!

AREDE: Atunci... sigur voi face o fetiţă superbă căreia îi voi pune numele...

ANSELMO: ...Numele?!

AREDE: Celebrului fotomodel...

ANSELMO: Fotomodel?!

AREDE: Heidi Klum, cine altcineva!

ANSELMO: Ah!

AREDE: Ce “ah”?!

ANSELMO: Sunt întrutotul de acord, fireşte.

AREDE: Atunci, povesteşte-mi şi tu despre interesantă ta teorie... poate reuşim să-i aducem unele îmbunătăţiri.

ANSELMO: Chiar vrei?!... Am nevoie, urgent, de o tablă!

AREDE: Masa asta plină de făină, nu e bună?

ANSELMO: Ba da. 

 

Scena 10

 

(Birina
 

ZÂNABIRINA: Anselmo îi vorbi cu înfrigurare, de pe bancheta unde era ţintuit, despre teoria geometriilor perfecte pe care el însuşi se lăuda că o inventase şi pe care, în toată Lilupa, se părea că n-o înţeleg decât doi oameni - el şi cu sine. Arede, în schimb, îi demonstră şăgalnic exact contrariul, desenând ferm, cu degetul ei perfect, pe un suport de zahăr vanilat, mare cât o plasmă pentru o sală de bal, diferite figuri complicate care ilustrau şi chiar îi completau teoria, că îl înţelege perfect, chiar dacă nu era, în aparenţă, decât o cofetăreasă fie chiar şi olimpică şi propuse îmbunătăţiri radicale sistemului în cauză... Fără să mai stea mult pe gânduri, tânărul, oarecum încurcat de calităţile care i se descoperiseră firesc şi nesperat în faţa ochilor săi analitici (acum Arede i se părea într-adevăr cea mai frumoasă fiinţă de pe pământ; chiar mult mai frumoasă, mai amuzantă şi mai deşteaptă decât Heidi Klum şi Edera luate la un loc), îi propuse zăpăcit, galant şi generos (v-am prevenit doar că Anselmo nu era defel o fire zgârcită şi uite că asta era chiar dovada!) să mănânce împreună prospăt terminatul tort în formă de inimă împărţită (sau despărţită!) în două şi care foarte cuminte nu aştepta decât să fie împachetat pentru expediere... şi nu ştiu nici acum de ce, fata, care era aproximativ de aceeaşi vârstă cu el, îi acceptă cu bucurie propunerea, sugerând ca fiecare să mănânce din câte o jumătate la alegere... De data asta profesorul debutant îşi impuse autocontrolul recunoscut, străduindu-se să-şi înfrâneze graba explicabilă şi mâncă tacticos, ajutat de o minusculă linguriţă transparentă făcută pe loc din zahăr înmuiat la flacără de mâinile ei îndemânatice, privind-o în tot acest răstimp cu insistenţă nefirească şi cu totul alt soi de ochi decât la început pe minunata Arede cea îndelung iubitoare... Domnişoara se strădui să-i facă pe plac (cu toate că dulciurile erau de mult tăiate de pe lista ei cu calorii puţine) şi se forţă cu destulă greutate să-şi termine şi ea partea destul de consistentă şi plină de calorii cu nemiluita, sperând să recupereze în maxim următoarele două luni, fiindcă am uitat să vă spun că era la un regim drastic de slăbire pe bază de morcovi fierţi, castraveţi cruzi şi jumătăţi de sâmburi de stafide albe, copiat dintr-o revistă străină...

Tocmai când aproape să termine şi ea ultima îmbucătură se învineţi brusc, îşi dădu ochişorii miraţi, de un albastru intens, peste boneta de serviciu şi începu să tuşească groaznic, speriindu-l de moarte pe bietul tânăr care, în disperare de cauză, îi oferi o batistă de unică folosinţă cu picăţele din pacheţelul pe care îl purta, prevăzător, întotdeauna cu sine... Arede, pudică, tuşi ea cât tuşi în batista de hârtie cu picăţele pe care o primise, dar, când să o arunce discret, descoperi înlăuntrul ei pricina înecării sale subite şi anume nici mai mult nici mai puţin decât inelul de logodnă cu pietricele lila al onorabilei familii Dighiti şi spuse (chiar înainte de a apuca bietul de Anselmo să se gândească să-i adreseze fatala şi clasica întrebare consacrată cererilor serioase în căsătorie) un “DA!!!” foarte, foarte hotărât, poate cel mai hotărât da din toate “da”-urile pe care le rostise vreodată în viaţa ei... Luat total prin surprindere de inedita situaţie, profesorul leşină subit la picioarele ei graţioase; ceea ce fu luat ca un semn evident al unei imense, tinereşti şi palpabile dovezi de dragoste şi toţi cofetarii prezenţi, membrii fruntaşi ai asociaţiei Bezeaua, până atunci doar martori tăcuţi ai întregii istorii desfăşurate pe viu în faţa lor, aplaudară fericitul eveniment cu mâinile lor pline de faină şi zahăr pudră, ridicând în încăpere un nor dens de praf albicios... 

 

Scena 11

 

(Cilima, Birina
 

ZÂNA CILIMA: Verişoară, de-aici preiau eu!...

ZÂNABIRINA: Şi eu care credeam că o s-avem o zi calmă… Tonul!

ZÂNA CILIMA: Peste două săptămâni, după ce tânărul îşi mai reveni din şoc (desigur, după căzătura neprevăzută din laborator) şi reuşi şi el, în sfârşit, să îngaime ceva de atâta fericire care năvălise peste capul lui din senin, avu loc şi nunta care se desfăşură într-un castel de ciocolată albă, înconjurat de o baltă mare din sirop dulce-acrişor, atent meşteşugit din tot soiul de fructe de pădure, pe luciul căreia alunecau încolo şi încoace, trase parcă de nişte sfori invizibile, gondole multicolore din marţipan şi cârduri de lebede de frişcă cu pui. Chiar şi nebunaticul vânt Falossi se strădui complice (la sugestia mea), în toată această perioadă binecuvântată, să îşi ia câteva zile binemeritate de vacanţă, potolindu-se din senin şi întâlnindu-se în secret cu o nubilă vântoasă glacială, rătăcită din nord, deasupra norişorilor din vată de zahăr din jurul turnurilor de jeleu transparent ale castelului dalb... O mulţime de invitaţi de onoare fură poftiţi în frunte cu guvernatorul Urudei, primarii Lilupei şi ai orăşelului Gutupaldi, toţi membrii şi simpatizanţii asociaţiei Bezeaua, ba chiar şi domnul Bhros, fabricantul de automobile blindate, împreună cu fiica sa, Edera, dar, nu se ştie de ce, invitaţiile acestora din urmă rămăseseră fără niciun răspuns... Gurile rele (care consumaseră până atunci mai mult ciocolată amăruie cu limes şi uitaseră să se cam clătească), spun că prefăcuta domnişoară Bhros, la auzul “tristei” veşti, plecase de urgenţă şi plină de ranchiună cu unul din automobilele blindate aflate pe stoc, într-o regiune subdezvoltată din Australia, să se dedice alungirii în regim de urgenţă a cozilor cangurilor pătaţi, ori că, cel mai probabil, se specializa într-o locaţie secretă asupra tehnicilor tradiţionale woodoo... Dar, ca să fiu foarte sinceră, adevărul adevărat nu-l ştie nimeni şi uneori cred şi eu că nu e frumos să ne mai băgăm nasul acolo unde nu ne fierbe compotul...

Chiar şi eu, acritura de Cilima, am fost invitată, în calitate de zână,  împreună bineînţeles cu vară-mea, Birina, aici de faţă (care, la rândul ei, s-a forţat din răsputeri să nu-mi iasă  vreo turturică din gură în tot acest răstimp), să  ţinem câte un toast pe cinste în sănătatea tinerilor însurăţei şi, vă jur pe aroma mea ultra persistentă, că am rupt şapte perechi de sandale de primă calitate în cele trei zile şi trei nopţi cât a ţinut petrecerea, încât, dacă nu mă stăpâneam de la joc în ultima zi, riscam să plec de acolo desculţă şi cu mantia sfâşiată...

ZÂNA BIRINA: Dar, partea cea mai frumoasă a acestei petreceri de pomină a fost că, aproape de sfârşitul ei, am fost întrebată în secret de cei doi miri foarte emoţionaţi (de data asta doar eu nu şi Cilima care plecase cu câteva ore mai înainte, bombănind de una singură), dacă n-aş fi fost de acord să devin naşa viitoarei fetiţe a Ederei şi a lui Anselmo (aflată momentan doar în stadiul de proiect, desigur), viitoarea Heidi Klum Dighiti... N-am fost niciodată de acord ca un copil să poarte două sau mai multe nume pe umeri săi firavi - pentru că mi se pare foarte derutant pentru cel în cauză să se întrebe tot timpul când este el şi când este altul – totuşi, am spus cu bucurie un “da” răspicat, înclinându-mă după toate canoanele de politeţe ale codului nescris al zânelor, gândindu-mă în acelaşi timp ce fel de cadou potrivit ar fi trebuit să-i pregătesc micuţei pentru botez.

Exact peste jumătate de an am fost anunţată, printr-un e-mail destul de laconic, că minunea dorită începuse deja să prindă contur în nou înfiinţata familie Dighiti. De câteva săptămâni silueta, până atunci de invidiat a Ederei, se modificase vizibil, iar vremurile în care se alimenta doar cu tocăniţe de morcovi fierţi şi castraveţi cruzi deveniseră doar amintire... 
 

Vizualizări: 435

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ioana Popa (puiul) pe Februarie 10, 2012 la 12:58am

Frumoooooooos! O poveste cu gust de iubire echilaterala si fluturi de martipan! Va multumesc.

Comentariu publicat de Serban Ecaterina pe Decembrie 8, 2011 la 6:04am

Mi-ați bucurat ochii și sufletul citind o compoziție în care se îmbină armonios o -lume o probabilităților- în căutarea unei legi a certritudinii și toate sub o -lege a geometriilor perfecte-unde  triunghiul echilateral mai are poate și funcția dăruirii în mod egal a iubrii, poate simbol al trinității...și toate într-un joc de copii..

Comentariu publicat de TIMERMAN DUMITRU pe Decembrie 8, 2011 la 1:21am

Felicitari...pentru curajul de a scrie si de a construi o astfel de lume mirifica, autentica si realista...cu personaje imprevizibile...Pe cand premiera...?

Comentariu publicat de iarina copuzaru pe Decembrie 7, 2011 la 5:40pm

foarte frumos! şi pentru că mi-a plăcut, aduc aici o imagine în ton (sau semiton:) cu povestea:

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor