Tu te-ai născut purtând culori marine,
Un curcubeu a fost pictat pe-al tău veşmânt,
Ai vrut să rătăceşti prin zări blajine,
Dar te-ai oprit uşor, când zborul tău s-a frânt.

Ai alergat spre orizonturi vaste
Dorind să fii o pasăre, ca un descânt,
Luceferii vroiau să te adaste,
Ai renunțat la ei, când zborul tău s-a frânt.

Eu te-am găsit prin visele pierdute

Și cu magnolii albe, legământ,
Am scris atunci... revino pe redute,
Înalţă-te, chiar dacă zborul tău s-a frânt!

Te vor cu ei, pe cerul blând, cocorii,
Ridică-ţi aripa și fă din vers avânt,
Când te ţintesc în noapte agresorii,
Nu te opri, chiar dacă zborul tău s-a frânt!

Atâta boală şi-amăgiri perfide
Se nasc şi mor apoi, în neguri, pe pământ,
Când dragostea aripa ți-o deschide,
Urmează-mă, chiar dacă zborul tău s-a frânt!

În tine simt o caldă primăvară
Şi versul tău îl ştiu, că-mi este jurământ,
În ziua când magnolii râd afară,
Înalţă-te, chiar dacă zborul tău s-a frânt!

 

https://www.youtube.com/watch?v=GIQn8pab8Vc

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor