Suntem aruncați în lume,
ca un stol de porumbei, aruncați spre cer.
Numai că, spre deosebire de porumbei,
oamenii nu știu să zboare,
au doar vocația căderii.
Nu știm să zburăm,
să mergem sau să trăim –
cu ceilalți, cu lumea, cu noi înșine.
Atunci inventăm, desenăm, furăm sau copiem hărți
prin care să ne desenăm traseul căderii.
- zborul ratat.
Ne inventăm hărți și trăim puțin,
apoi plângem puțin,
Nimic din toate astea însă nu e puțin.
Și se presupune că trebuie să cădem cu grație –
mai ales atunci când din întâmplare sau voință,
am fost aruncați prea aproape de soare
și aripile de ceară ni se topesc
sub incendiul solar.
Pentru a cădea cu grație
trebuie doar să cântăm,
să scriem cu ceară
tot ceea ce viața ne oferă-
să cântăm printre lacrimi
cu porumbeii,
iar apoi,
dacă, pentru o secundă, căderea a devenit zbor,
așa cum spune poetul,
să ne mulțumim să tăcem.

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor