îngropai frunzele
şi te alintai sub soarele crud
era sâmbătă
duminica nu era inventată
iar lunea dintre marţi
şi restul cuvintelor
era înfăşurată încă în
propriile ei amintiri

curgeai atât de firesc
în peisajul sfârşitului de inimi
şi părul tău imens
flutura ca strigătul lui Ahile
peste lumi şi sentimente
doar de tine ştiute

acum taci
deşi n-ai încetat
să cauţi pietre rotunde
prin grădina mea
să râzi de atâtea lacrimi
şi să zbori
în toate zilele neinventate

doar eu sunt mai străin
cu o zi
şi aştept încă împietrit noaptea
să-ţi pot mângâia sărutul

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor