Zise la rând (pseudo-poeme)

 

1. în ochii aceștia mi-aș putea pierde sufletul

și nu de sufletul meu mi-ar păsa

ci de lacrimile acestor ochi în care sufletul meu

s-ar putea pierde...

 

 

2. Dacă există ceva mai frumos decât tine pe lumea asta,

 Aceea trebuie să fie reflexia ta în ochii mei, când facem dragoste

 Și te văd, cea mai frumoasă femeie de pe pământul meu.

 

 

3. Oare câți pași mi-ar mai fi trebuit s-ajung la inima ta,

 ori nici un triplusalt mortal n-a fost suficient

și sufletul meu a ajuns cu o moarte înaintea mea, la tine.

 

 

 

4. De curând mi-am găsit o nouă preocupare

 Asist cuvintele muribunde și habar nu aveți voi

 Câte cuvinte mor într-un singur gând 

 Neîmpărtășite.

 

 

5. Diferența dintre durerea ta și suferința mea,

 este că pe tine te doare-n cot, iar pe mine peste tot!...

 

 

 

6. În fața cuvintelor mele stă întotdeauna o femeie, 
Iar în spatele lor, toată dragostea mea pentru ea.

 

 

 

7. Cineva mi-a spus să nu mai vorbesc despre moarte

 Și-am mai murit puțin cu fiecare cuvânt interzis.

 

 

8. M-am oprit o clipă să-mi trag sufletul

 Și l-am tras până am rămas cu celălalt capăt în mână.

 

 

 

9. Uneori cuvintele nu transmit exact ceea ce vreau să-ți spun 

 Și-atunci, tac și eu, ca să mă înțelegi întocmai.

 

 

10. Nicio iubire nu-i prea mică pentru buzunarul meu rupt,

 Doar cuvintele mă strâng uneori când vorbesc despre dragoste

 Și-atunci, m-apuc și-o pictez în toate culorile care-mi vin în minte.

 

 

 

 

11. Mi-au murit pantofii înainte de ultimul drum

 și toate pietrele au spus ia uitați-vă și la desculțul ăsta

 apoi au crăpat și m-am trezit respirând...

 

 

12. iubirea acest cuvânt care penetrează inimi cu viteza simțirii

 pe-o parte intră pe cealaltă iese cu viscere cu tot

 lăsând în urmă doar praful și pulberea de pe călcâiele ei...

 

 

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor