ziua este o caracatiță cu soarele îngustat

când toate cuvintele dintre noi
se împrăştie pe jos ca argintul viu
când suntem atât de aproape
încât ne desparte doar noaptea
ca un hublou de submarin
aş vrea să facem un exerciţiu de pantomimă
decojind un cub
o mie de gondole îşi vor lua zborul
până la frezzata durina din cer
sunt curios cum ţi-ai mişca braţele a dor
buricele luminoase ale degetelor
atingându-ni-se în punctul de ancoră

palmele tale sunt cel mai fin stetoscop
în inima mea scufundată
ca un clopot doar tu ai auzi o melodie
afară cuvintele mă rod precum piranha
în noi se crapă de ziuă

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Laurenţiu Belizan pe Iunie 28, 2010 la 10:34pm
Mulțumesc pentru citire, Irina.

Te aștept cu plăcere oricând.
Comentariu publicat de radu irina pe Iunie 28, 2010 la 9:51pm
Sper ca cei care au în suflet ... Suflet, să vadă dincolo de atmosfera "marină". Eşti sensibil şi inspirat în creionarea sentimentelor. Mi-a fost drag să te citesc. Toate bune,
Irina
Comentariu publicat de Laurenţiu Belizan pe Iunie 26, 2010 la 3:56pm
Irina, se pare că eşti pe lungimea de undă corespunzătoare receptării plenare a poemului.
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 25, 2010 la 11:04pm
Laurentiu, palmele mele iti asculta bataile poemului, ecoul lui staruie prelung prin radiatia degetelor...
"când toate cuvintele dintre noi
se împrăştie pe jos ca argintul viu"

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor