Câini, tot mai mulţi câini; oameni singuri,

Oameni vorbind singuri,

Frunze, tot mai multe frunze împrăştiate de vânt, vată, afişe.

Cheiul sticlos ascunde apa, apa ascunde, murdară, putreziciunea.

Vântul aduce miros de nămol, de stepă,

De var, de vite, de pucioasă, de hârtii arse.

Pe geam, în oglinda de praf, două mici alice de apă,

Femeia…

Peste tot năvăleşte o apă murdară, o simţi?

Toate ruginesc, peste tot plutesc nori de gunoaie,

Un lichen cenuşiu inundă străzile, pieţele, casele.

Nu mai ai unde să fugi, nu mai ai unde să fugi,

O bacterie roade pietrele, fierul, aerul, carnea,

Totul cocleşte, se degradează, putrezeşte, moare,

Se acoperă cu ciuperci uriaşe, cu noroi, cu mâzgă, cu bale.…

Ştii tu marea de lacrimi amare, încreţită de vânt,

Fără soare, fără corăbii, fără pământ,

Nimic pe toată întinderea, doar păsări cu zborul frânt?

Ştii tu marea închisă ca un mormânt?

Ştii tu marea înfiptă în cer, ca de sânge,

Ca de piatră, ca de orb care plânge?

Ştii tu marea care totul înfrânge,

Chiar şi sufletul, care-n sine se strânge?

Ştii tu marea de lacrimi, mereu plumburie,

Împingând către ţărm apa ei…

Însingurat, hirsut, ascuns în propria-mi carapace

Nu mai ştiu dulceaţa trupului de femeie,

Lasă-mă să te ţin în braţe, lasă-mă să simt

Mirosul tău îmbătător, să te mângâi pe creştet,

Lasă-mi simţul tactil să-ţi descopere încet

Pielea gâtului şi a coapsei. O, tu eşti

Cea mai frumoasă de pe Pământ,

Tu luminezi cale de o mie de leghe,

Precum penajul de aur al unei păsări de munte,

Precum chiparosul în iarba spelbă, când se lasă înserarea,…