Intre nouri si-ntre mare...(Mihai Eminescu) - recita Adrian Pintea

music - Giovanni Marradi

Vizualizări: 102

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Mariana Fulger pe Ianuarie 15, 2012 la 12:59pm

Confesiune

(Arătând un cran.)

Aciea este lumea… de-o sfarăm e sfărmată.
De sfărăm pe vecie acest idol de lut
Eterna pace-ntinde imperiul ei mut
Şi soarele pe ceruri se-nchide ca o rană
Ce arde-n universul bolnav de viaţă vană.
Şi marea tace-nceată; cântau strigoi; mişcare;
O noapte condensată, în veci nepieritoare,
Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne
Povestea liniştită a morţii cei eterne…
Nu vezi că deşi chipu-mi arat-a fi de gheaţă,
Un vis al meu căldura-i, lumina şi viaţa?
V-am înşelat, nemernici, v-am închegat în vreme,
V-am aruncat în viaţă plecaţi sub anateme
Să vă urâţi din leagăn, să v-omorâţi în vain,
V-am semănat în spaţiu pe voi sămânţa Cain,
Să curăţ am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat
Şi pentru voi anume creai al vieţii iad.
Şi să vă-nşele vecinic l-am îmbrăcat frumos
Cu nopţi senine-n stele, cu soare auros.
În sâmburii durerii eu pus-am fericire,
În vicii am pus miere şi în păcat zâmbire.
Tot ce-aspiraţi în lume, toate-au acelaşi fine.
În mantie de rege m-am îmbrăcat pe mine
Şi de vă-ntindeţi mâna dup-a mea umbra-avară,
Las mantia să-mi cadă şi mă revedeţi iară.
Coroană, aur, glorii, cântare şi comori,
Istorie şi nume, iubire şi onori
Sunt basmele ce-nconjur, râzânde, chipul meu:
Atingeţi-le numai şi veţi vedea că-s… eu.
Din frazele istoriei mirosul meu v-atinge…
Am zugrăvit în ochii-ţi semănături de stele.
Moarte şi nemurire sunt numai umbre a mele.

Ca să vă-nşel privirea am născocit eu timpul.
El vă arată iadul, imperiul, Olimpul
Şi cu mândrie poartă a veciniciei mască
Când mama lui e-o clipă, care când stă să-l nască
Îl şi ucide. Totuşi, în clipa suspendată,
Dacă din noapte-eternă o fiinţă se arată,
El vede cer şi stele, oceanul, universul;

El nu-mi zăreşte ochii, el nu-mi aude mersul
Ce-l sperie trecutul gigant cu visuri sumbre.
Viitorul gol, nimica şi umbra unei umbre.
A clipelor cadavre din cărţi el stă s-adune,
În petice de vreme cătând înţelepciune.
Ce înţeles au ele… ce este a lor fire?
Nimicnicie, umbră, mizerie, pieire.

Nu vrei s-asculţi de mine. Nu ştii s-asculţi. Mi-e milă.
Nu este dat ca omul cel muritor, în silă
Să poarte-n a lui suflet confesia-mi cumplită,
Să ducă-n piept durerea aceea ce menită
A fost ca să o poarte o omenire toată,
Prea grea pentru un om e… ea trebuie sfărmată
În mii bucăţi, ca astfel să o puteţi purta.
Nefericite iată confesiunea mea.

Mihai Eminescu

Comentariu publicat de Mariana Fulger pe Ianuarie 15, 2012 la 12:57pm

Cine-i?

Norul ţipă, dunii latră,
Marea se zvârcole-n veci,
Prin scheletele de piatră,
Ce-n natura cea maratră,
Stau bătrâne, slabe, seci.

În castelul trist şi mare,
Ce se nalţă rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala-n mare
Şi cu fruntea-n cer de-azur;

În castel izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Într-a mărei lungi ecouri,
Faţa-n văl de gând şi nouri
Al serafilor monarc.

Un monarc cu faţa pală
Şi cu păr de-un aur blond,
Iar în ochiu-i, vagabund,
Vezi lumina matinală
Stele-albastre fără fund.

Cine-i îngerul pe maluri,
Ce visează în castel,
Când al mărei vis rebel
Sfarmă lumile-i de valuri
De pământul eternel?

Cine-i zâna fără nume
Ce priveşte tot în veci,
Printre stânci de pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mărei unde reci?

Ea priveşte ca o lună
Dintr-un nor de piatră, sur,
Ce-o întunecă-mprejur
Cerul norii îşi adună
Şi castelul l-înconjur.

Mihai Eminescu

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Ianuarie 15, 2012 la 11:32am

Luceafăr etern

                                          lui M. Eminescu

 

                      Ceaţa-mi împresoară ochii.

                      Îi închid – întunericuri adânci

                      Mă cuprind şi un suflet lin

                      Rupe tăcerea…

                      O lacrimă încet

                      Sub pleoapă se-nghesoaie,

                      Suspină-n gând sperând

                      La infinitul absolut

                      De care a fost atât de-aproape

                      Într-un vis de noapte

                      Senin - în al aştrilor joc

                      De iubire privind din efemer

                      Spre al cerescului

                      Luceafăr etern.

 

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Ianuarie 15, 2012 la 11:32am

                          Acasă

                        lui M. Eminescu

 

                  S-a dus un 15

                  Şi încă un strat de iarbă şi frunze

                  A rămas cimentat de zăpada

                  Ce va fi fost căzută călare

                  Peste casa din lemn de stejar

                  Uscată de soare, uitată de timp

                  Şi eternă întâmplarea că sunt.

                  Lăsat undeva printre ramuri

                  Scriind printre sânge şi spini,

                  Îmi spune că tristeţea

                  Vine singură şi desăvârşită.

 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor